Ar fi bine ca alegerile să fie ultimele din următorii 4 ani, Dumitru Diacov

„Ar fi bine ca alegerile care s-au petrecut astăzi să fie ultimele din următorii 4 ani. Este absolut necesar să avem o guvernare stabilă şi să continuăm ceea ce am promis ţării acum un an. Să încercăm să mobilizăm ţara la lucruri pozitive. Nu avem nevoie de conflicte politice, avem nevoie de stabilitate”, a declarat duminică seara la Pro TV Chișinău preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, citat de Info-Prim Neo. În opinia reprezentanților AIE, cei prezenți sau care au avut intervenții în timpul emisiunii, chiar şi alegătorul comunist a ajuns să înţeleagă că a fost prostit. „Presupunem că multi alegatori au migrat de la alte partide, în mare parte de la Partidul Comuniștilor spre partidele democratice”, a menţionat Alexandru Tănase prim-vicepreşedintele PLDM. Mihai Ghimpu, liderul PL, a spus după aflarea rezultatelor exit poll-urilor că procesul de democratizare şi de europenizare este abia la începuturi. „Sunt foarte multe lucruri de făcut, responsabilitatea este foarte mare. Noi trebuie să rezolvăm problemele cetăţenilor indiferent de naţionalitatea sau culoarea politică a acestora”, a spus liderul liberal. „Fără tinerii din Republica Moldova n-am fi văzut niciun fel de schimbare. Anume tineretului datorăm începutul procesului de schimbare mai întâi în Chişinău şi mai apoi în ţară”, a declarat vicepreședintele PL, Dorin Chirtoacă, primarul de Chişinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.