Aprobat de Parlament: veteranii de război vor primi 30 de mii de lei

Proiectul de lege care prevede acordarea plăților unice în mărime de 30 de mii de lei pentru veteranii celui de-al Doilea Război Mondial a fost votat astăzi în două lecturi de Parlament, transmite IPN.

Deputata Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Tatiana Cunețchi, a declarat în plen că proiectul este propus în contextul în care pe 9 mai 2025 se împlinesc 80 de ani de la Victoria asupra fascismului în cel de-al Doilea Război Mondial. „Pentru a păstra memoria vie a acelor timpuri și în semn de recunoștință pentru aportul fiecărui veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, este necesară intervenția statului în susținerea lor măcar cu un ajutor financiar”, a menționat deputata, care se numără printre autorii inițiativei.

Potrivit lui Cunețchi, acest proiect de lege prevedea acordarea unui suport financiar unic în sumă de 10 mii de lei. Totodată, Guvernul a examinat inițiativa legislativă și a prezentat avizul pozitiv, propunând suplinirea sumei cu 10 mii de lei. Pe lângă aceasta, în prezent veteranii celui de-al Doilea Război Mondial se bucură de prevederile Legii cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație, care anual le acordă de 9 mai un suport de 10 mii de lei.

Cumulativ, persoanele respective, care după ultimele date ale Guvernului sunt 25, vor primi acest ajutor financiar de 30 de mii de lei, a precizat parlamentara. Potrivit ei, prevederile proiectului sunt valabile doar pentru anul 2025.

„Totodată, în contextul avizului Guvernului, țin să menționez, suma suportului financiar unic stabilit, dar neachitat din cauza decesului beneficiarului, se va plăti soțului supraviețuitor, copiilor beneficiarului, iar în cazul lipsei acestora, persoanei care dovedește că a suportat cheltuieli ocazionale de deces, în baza permisiunii liberate de organele de asigurări sociale de stat”, a precizat Tatiana Cunețchi.

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Boris Marcoci, a declarat că spre regret, sunt deja 24 de veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial, pentru că unul a decedat. În context, el a întrebat despre aplicarea retroactivă a prevederilor.

Tatiana Cunețchi a spus că, în opinia sa, legea trebuie să aibă aspect retroactiv întrucât există prevederi care stipulează că banii pot fi ridicați de către supraviețuitori. Însă, mecanismul de acordare a mijloacelor financiare ține de competența Guvernului.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.