Aproape o pătrime din deputații actualei legislaturi și-au schimbat cel puțin o dată partidul din care făceau parte, chiar dacă 12 dintre aceștia au depus jurăminte sau au făcut declarații pe proprie răspundere că nu vor face acest lucru. Analiza a fost făcută de către organizațiile membre ale Inițiativei Civice „Pentru un Parlament Curat 2019”, transmite IPN.
Referindu-se la integritatea în activitatea politică, directorul executiv al Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT, Igor Boțan, a declarat că, atunci când o persoană aderă la un partid cu o anumită doctrină, cetățenii iau în considerare acest fapt și au așteptări că acest politician va acționa de o anumită manieră. În Republica Moldova însă se atestă fenomenul traseismului politic, atunci când un politician migrează de la o formațiune la alta, chiar și cu doctrine diametral opuse, demonstrând astfel că nu sunt stabili în îmbrățișarea unor valori. Și din punct de vedere al predictibilității, ei necesită un grad de atenția sporit. Cât privește deputații fără background politic, este vorba de două forțe politice noi care au acces în Parlament, aceștia sunt îndemnați să-și respecte angajamentele și să țină la valorile pe care le-au îmbrățișat.
Din perspectiva integrității în exercitarea funcțiilor publice sau de partid, 28 de deputați nu corespund acestui criteriu, potrivit experților. Directorul Asociației Presei Independente, Petru Macovei, spune că acest fapt denotă că fiecare al patrulea parlamentar are probleme severe la acest capitol. Corespund în mare parte criteriului de integritate în exercitarea funcțiilor publice mai puțin de jumătate din corpul legislativ. În cadrul analizei s-a urmărit dacă aceste persoane au promovat meritocrația, integritatea și transparența, precum și dacă au promovat și au respectat drepturile imului, normele de etică și deontologie în meseria pe care o practică. De asemenea, s-a ținut cont dacă deputații au fost implicați în cazuri de utilizare a neconformă a banilor publici sau dacă au promovat inițiative legislative ce conțin factori de coruptibilitate etc.
În ceea ce ține gestionarea averii și intereselor personale, președinta Centrului de Investigații Jurnalistice, Cornelia Cozonac, a declarat că au fost verificate declarațiile de avere și interese, actele publice ale instituțiilor de ramură, iar ca urmare au fost identificate multe probleme. „Demnitarii uită să-și declare conturile, chiar și zece conturi, de exemplu, pe care au bani. Nu-și amintesc ce bani au pe acele conturi. Nu mai zic de proprietăți, care sunt scrise și pe rude, și pe prieteni, și pe amante, pe care Autoritatea Națională de Integritate nu reușește să le documenteze sau spune că nu are pârghii suficiente ca să documenteze și să dovedească că anumite persoane publice utilizează case, mașini, dar ele sunt scrie pe altcineva”, a remarcat Cornelia Cozonac. Potrivit ei, în multe cazuri dosarele sunt clasate cu mențiune „din lipsa încălcării intenționate”.