Aproape jumătate din persoanele care au în grijă copii sub 5 ani nu conştientizează riscul accidentării acestora în condiţii casnice, studiu

În Moldova, aproape jumătate (45%) din persoanele care au în grijă copii sub 5 ani nu conştientizează riscul accidentării acestora în condiţii casnice, arată un studiu făcut public marţi, 25 august. În una din 5 gospodării, adulţii spun că nu aud şi nu văd tot timpul micuţii pe care îi au în grijă. 1 copil din 3 este lăsat fără supraveghere pe o durată de până la 5 minute, iar 1 din 10 – chiar şi pentru o perioadă mai mare de jumătate de oră, transmite Info-Prim Neo. Grupul ţintă al studiului au fost părinţii, bunicii şi alte persoane care au în grijă copii sub 5 ani, iar scopul – evaluarea cunoștințelor acestora cu privire la riscul de accidentare al copiilor în condiţii de casă. Majoritatea respondenţilor (48%) conştientizează riscurile de accidentare a copiilor prin traume (căderi, lovituri, înţepături etc.), nu însă şi alte riscuri. De exemplu, riscul de intoxicare şi otrăvire este conştientizat doar de 2,6% din respondenţi, iar riscul de înec – de 1,7% din aceștia. Rezultatele studiului evidențiază faptul că în fiecare a patra familie, în care cresc copii sub 5 ani, medicamentele sunt păstrate la o distanţă mai mică de 1 metru de la podea, iar în 1 din 3 gospodării în aceleaşi condiţii sunt păstrate otrava pentru şoareci şi gândaci, îngrăşămintele, soda caustică, detergenţii. Acelaşi studiu indică că fiecare al 4-lea adult intervievat crede că locuinţa în care stă ar putea fi expusă riscului unui eventual incendiu. Însă, doar 11,5% din gospodării sunt dotate cu stingătoare şi 5,8% - cu alarmă de incendiu. Studiul – parte a campaniei naţionale de informare „o casă fără pericole pentru copilul tău” – face parte din proiectul Repemol, derulat în colaborare cu Ministerul Sănătăţii şi finanţat de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare. A fost efectuat pe un eşantion de 1230 de respondenţi din mediul rural şi urban, în perioada 25 iunie-15 august. Marja de eroare este de plus-minus 2,9%.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.