Aproape 2500 de persoane s-au adresat la punctele mobile de asistenţă medicală din capitală
Canicula a determinat în jur 2500 de persoane să apeleze la punctele mobile de asistenţă medicală din capitală. Aproape 200 din aceştia au primit ajutor medical specializat, inclusiv doi bărbaţi care au suferit insolaţii, a anunţat în cadrul şedinţei operative de la Primărie şeful Direcţiei sănătăţii, Mihai Moldovanu. Acesta crede că în săptămâna curentă, cu temperaturi anunţate de 34-36 de grade, numărul pacienţilor se va majora. În cele 16 puncte mobile din cele mai aglomerate locuri din oraş, dar şi în punctele provizorii din instituţii medicale, activează câte un asistent medical care măsoară tensiunea arterială tuturor persoanelor care solicită ajutor. La punctele mobile oamenii pot găsi şi apă, transmite Info-Prim Neo.