Aprecieri optimiste după prima rundă de negociere a Zonei de Liber Schimb

Luc Devigne, negociator-şef din partea Comisiei Europene, s-a declarat mulţumiţi de rezultatele primei runde de negociere a Acordului privind instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv între Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Oficialul a spus, la un briefing de presă, că această primă rundă, la Chişinău, a constituit o bună pregătire pentru următoarea, care va avea loc în iunie la Bruxelles, transmite Info-Prim Neo. Potrivit lui Luc Devigne, experţii au dat dovadă de un înalt grad de profesionalism, ceea ce a permis atingerea cu succes a scopului principal al primei runde de negocieri – stabilirea tuturor aspectelor juridice ale acordului. Semnarea Acordului de Liber Schimb cu Republica Moldova face parte din politica de vecinătate a Uniunii Europene şi asigură integrarea economică a Republicii Moldova în comunitatea europeană. Procesul de integrare va fi susţinut de către Uniunea Europeană prin Programul de dezvoltarea a capacităţilor instituţionale, bugetul căruia constituie 41mln euro. O parte din bani vor fi alocaţi pentru armonizarea legislaţiei şi practicilor în 13 domenii negociate. Răspunzând la întrebarea jurnaliştilor, viceministrul economiei, Octavian Calmâc, negociator-şef din partea Republicii Moldova, a specificat că toate concesiile tarifare ale acordului vor fi discutate la runda a treia de negocieri, care va avea loc la Chişinău în septembrie curent. Ministerul Economiei a efectuat un şir studii sectoriale în baza cărora va fi elaborată şi negociată lista de concesii maximal avantajoasă pentru mediul de afaceri din Republica Moldova, din momentul intrării în vigoare a Acordului de Liber Schimb RM-UE. „Conform înţelegerii între părţi, pe parcursul lunilor imediat următoare vor fi efectuate schimburi de statistici ale datelor privind tranzacţiile comerciale, vor fi elaborate recomandările-cheie pentru concesii din mai multe domenii, în special în sectorul sanitar şi fitosanitar, vor fi prezentate actele legislative ce reglementează domeniile date şi foaia de parcurs pentru implementarea regulamentelor tehnice şi standardelor europene armonizate”, a declarat Luc Devigne. Octavian Calmâc a mai spus că UE angajamentele în cadrul acordului vor fi aplicate pe întreg teritoriul Moldovei, fără excepţii. Astfel, toate beneficiile şi obligaţiunile negociate pentru agenţii economici din Republica Moldova vor fi valabile inclusiv pentru agenţii economici din stânga Nistrului. Republica Moldova a lansat pregătirile în 2011, efectuând un şir de modificări legislativ-normative în baza recomandărilor Comisiei Europene pentru instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător. Modificările au vizat 13 domenii: comerţul cu bunuri şi servicii, concurenţa, barierele tehnice în calea comerţului, măsurile sanitare şi fitosanitare, administrarea vamală, energetica, achiziţiile publice etc. Acordul privind crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător între Republica Moldova şi Uniunea Europeană ( Deep and Comprehensive Free Trade Area ) presupune liberalizarea graduală a comerţului cu bunuri şi servicii, libera circulaţie a forţei de muncă, reducerea taxelor vamale, barierelor tehnice şi netarifare, abolirea restricţiilor cantitative şi armonizarea legislaţiei Republicii Moldova la cea a Uniunii Europene. Spre deosebire de regimul comercial actual, noul acord va fi unul multilateral, încheiat pe o perioadă nelimitată, oferind beneficii la export mult mai mari decât ATP şi o previzibilitate pe termen lung pentru afaceri şi atragerea investiţiilor străine în Republica Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.