„Și dacă acest îndemn nu este suficient de convingător prin prisma tradițiilor, practicilor și intereselor politice, prisma capacității de gestionare rațională a resurselor investite deja în atingerea scopurilor politice nu poate fi ignorată fără riscul de a-ți construi imagine de comportament inadecvat în fața societății...”
---

Idee veche-nouă

Ideea acestei analize este ceva mai veche și urma să se întituleze „Alegerile în Chișinău: ce nu a mers și de ce nu a mers?”. În cadrul acesteia, pe urme proaspete, urma să tragem și niște învățăminte din experiența alegerilor noi din capitală, dar până la invalidarea acestora. Însă, în scurt timp, situația a degradat foarte mult, astfel încât chiar problema invalidării alegerilor a fost oarecum umbrită de altele și mai mari, inclusiv criza în relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Cu toate acestea, intenția de a vedea și partea plină a paharului, chiar după decizia fără precedent în istoria țării de anulare a votului popular, poate rămâne valabilă și în condițiile noi.  

Datorită sau în pofida?

Percepția generală este că rezultatul alegerilor din 20 mai și 3 iunie 2018 pentru șefia Primăriei capitalei a fost obținut mai degrabă în pofida decât datorită celor mai multe dintre eforturile și resursele semnificative depuse de către actorii implicați, direct sau indirect, în procesul electoral. Iar aceasta înseamnă că, în foarte multe privințe, foarte multe dintre resursele cheltuite au avut randament scăzut, dacă nu chiar efect invers. Iar aceasta, la rândul său, ar putea însemna că se cere schimbată substanțial abordarea competiției electorale, dacă, eventual, consumarea resurselor respective nu este un scop în sine.

Precizăm, că, acum, este vorba despre trei tipuri de rezultate ale alegerilor de la Chișinău: 1) câștigul neașteptat al lui Andrei Năstase; 2) invalidarea alegerilor de către instanțele de judecată și stoparea procesului electoral de către Comisia Electorală Centrală; 3) deteriorarea relațiilor moldo-comunitare după invalidarea alegerilor.

Resurse financiare mari cu efect mic

În cazul scrutinului electoral propriu-zis, resursele financiare utilizate nu au dat efectul scontat, în primul rând, de cei care au cheltuit mai mult. Unul din cei doi candidați rămași în turul doi a raportat cheltuieli oficiale în sumă de circa 1 milion 400 mii de lei, iar altul - circa 174 de mii de lei. Marea majoritate a banilor au fost cheltuiți pentru publicitate, inclusiv televiziune, radio, presa scrisă, panouri stradale sau mobile etc. De ce acești bani au lucrat prost pentru cei care i-au investit? Motive pot fi mai multe, dar desigur că trebuie de luat în calcul și reticența alegătorului la tot felul de publicitate, în special exagerată ca volum și preț. Volumele și prețurile au crescut considerabil, de multe zeci de ori, în special în ultimii ani. Mulți dintre alegători își duc existența cu mult greu, astfel încât este de presupus că privesc la tot acest lux electoral după principiul lui Alexandr Pușkin „Sărbătoare în timpul ciumei” (Пир во время чумы). Cifrele de mai sus reflectă doar o mică parte din cheltuielile oficiale și doar ale doi candidați. Iar alegătorul le cunoaște pe propria piele pe toate, oficiale și neoficiale. Deci: mulții bani băgați în campania electorală nu au prins și poate că pe viitor trebuie revăzute cotele acestora, eventual spre micșorare, sau, eventual, urmează să fie reorientată utilizarea lor spre alte canale de influență asupra alegătorului?

Susținere sau anti-susținere?

Nu a mers nici susținerea masivă neoficială, uneori ilegală, a unor candidați de către organe de presă care și-au declarat oficial neimplicarea în campania electorală. De altfel, și în acest proces au fost băgați mulți bani, oficial și neoficial, care nu au lucrat, au lucrat prost sau au lucrat împotriva scopului urmărit. Faptul susținerii neregulamentare a fost atestat în repetate rânduri de mai multe misiuni de observare specializate, oficiale și asociative. Iar destăinuirile candidatei Silvia Radu demonstrează perfect efectul invers: „Orice susținere din partea ... este anti-susținere”, a declarat aceasta pentru ProTV, după înfrângerea din turul întâi. De ce s-a întâmplat așa? Poate pentru că lumea de la noi își dă deja seama despre interesele reale ale televiziunilor și patronilor acestora și nu mai acceptă sau acceptă mai puțin să fie manipulată. Poate că este timpul ca toate televiziunile și toate organele de presă să revină la funcțiile lor firești, inclusiv de informare social responsabilă? Asta dacă și televiziunile respective nu au scop în sine să toace niște bani și niște resurse umane și tehnice în zadar, cu riscul deteriorării totale a imaginii...

„Trollii-kolhoznici”

De asemenea, nu a mers categoric susținerea sau mai degrabă anti-susținerea din partea comentatorilor plătiți, cărora în popor li se mai spune „trolli”. În acest caz, cuvântul „comentatori” ar fi trebuit de luat între ghilimele, iar la cuvântul „plătiți” – de adăugat „extrem de bine, de regulă, cu bani neoficiali, de regulă, de proveniență tenebroasă”. Cuvântul popor poate fi citit la modul direct, fără ghilimele, pentru că „activitatea” trollilor s-a extins într-atât, încât „dau buluc” peste tot și peste toată lumea și pot fi ușor identificați fără pregătire specială. Plus la aceasta, în ultimul timp, în calitate de antidot, funcționează o serie întreagă de platforme de fact-checking, care ajută oamenii să se descurce mai bine în ceea ce este manipulare, propagandă și dezinformare. „Trollingul” plătit încă nu a mai mers pentru că „lucrează” ca din topor, „ca la kolhoz”, unde contează doar să meargă „trudozilele”. Pe de altă parte, în Internet funcționează foarte și foarte bine o altă categorie mare de entuziaști profesioniști și foarte inspirați care sunt foarte și foarte proaspeți și credibili în mesajele lor, de regulă, formulate din proprie inițiativă.

Din întâmplare sau nu, marea majoritate a „trollilor-kolhoznici”, „blogherilor„ și „analiștilor” plătiți au lucrat de partea celor care nu au câștigat alegerile și se are în vedere nu doar forțele politice care au înaintat candidați proprii. În acest sens, rezultatele alegerilor, ca cifră de votanți, sunt și rezultatele negative ale activității armatei de susținători plătiți, alături de unele televiziuni. Dacă aceasta nu este o formă mazochistică de cheltuire deliberată a banilor, finanțatorii și patronii acestora ar putea să se întrebe și despre efecte.

Depășirea normelor morale, penalizată

Nu a mai mers, cum mergea alte dăți poate, atacul la persoană, depășirea obraznică a limitelor morale, indiferent, dacă acestea au venit din partea staff-urilor electorale, cu activitate oficializată, sau din partea „amatorilor” înarmați, de exemplu, cu date personale ale unor candidați pe care le poți obține doar de la instituțiile statului sau cel puțin instituțiile statului nu au intervenit în aceste cazuri de încălcare flagrantă a legii. Nu este cazul să dăm exemple mai concrete ca să nu ne identificăm cu asemenea „amatori”. Contează că nu a mers, vrem să credem, pentru că societatea nu mai acceptă sau acceptă mai puțin murdăria politică și îi penalizează pe cei pe care îi suspectează de implicare. Dar și aici au fost cheltuite surse de tot felul, de presupus foarte și foarte scumpe, inclusiv financiare și umane, care ar fi putut avea o destinație mai nobilă sau cel puțin mai utilă. Iarăși în zadar.

„Bâlciuri electorale”, străine și proprii

Nu au prins în măsura așteptată și în cea a resurselor consumate tehnologiile electorale bazate pe presing, îmbinate cu nesincerități evidente. Pare a fi elocvent în acest sens cazul dezbaterilor electorale desfășurare de Agenția IPN în chiar primele zile ale campaniei electorale, la care au acceptat să participe toți candidații invitați, vreo zece, cu excepția unuia singur, motivul fiind că nu participă „la bâlciuri electorale”. Ironia sorții, exact acest candidat și-a construit aproape întreaga campanie pentru turul doi pe invitarea contracandidatului la dezbateri electorale cu teme și în locuri alese în mod unilateral, refuzându-i acestuia dreptul de a respinge participarea la „bâlciurile electorale”. Este de presupus că pentru acest format de agitație electorală au fost concentrate marea majoritate a resurselor de genuri deja amintite, dar și de altele, de care se va vorbi mai jos.    

„Cum vă simțiți?”

Judecând după rezultate, de data aceasta, au mers mai puțin mesajele dure și răutăcioase, utilizate deliberat la adresa contracandidaților, miza fiind scoaterea acestora din echilibrul psihologic și din sănătate în general. Parțial, tactica și-a atins scopul, dar a avut și efecte de bumerang. Aceasta pentru că adoptând un mesaj aproape de cel isteric la adresa adversarului, candidații, oameni vii fiind, nu au putut să nu treacă prin sine acest balast de emoții negative. În acest sens, în ultima campanie electorală, au fost consumate, în zadar, cantități enorme de resurse de sănătate. La un moment, s-a creat impresia că nici nu ar fi fost nevoie de răspuns, dacă cineva dintre jurnaliști i-ar fi întrebat pe cei doi contracandidați din turul doi: „Cum vă simțiți”? Ar fi fost poate cea mai demolatoare întrebare pentru ambii candidați, pentru că se vedea că sunt extenuați la maximum, iar aceasta vorbește despre potențialul unor persoane care vor fi chemate să suporte încărcături psihologie mari în permanență, în caz de victorie.

Cam acestea urmau a fi spuse după turul doi al alegerilor noi din Chișinău și nu doar cu referire la cei doi contracandidați rămași în cursă. Sensul concluziilor și recomandărilor care s-au cerut atunci se rezumă la ideea că nici chiar în campaniile politice extrem de importante nu trebuie și nu pot fi arse toate podurile, nu pot fi depășite limitele nedepășibile în relațiile umane, că totdeauna poate fi lăsat loc de bună ziua din chiar a doua zi. Și dacă acest îndemn nu este suficient de convingător prin prisma tradițiilor, practicilor și intereselor politice, prisma capacității de gestionare rațională a resurselor disponibile nu poate fi ignorată fără riscul de a-ți construi imagine de comportament inadecvat în fața societății.

Îndemn de multe ori mai valabil

Îndemnul respectiv s-a făcut de o mie de ori mai justificat după decizia de invalidare a rezultatelor alegerilor în sensul în care absolut totul s-a dovedit în zadar: și resursele, și tehnologiile electorale ultra-sofisticate, și încrâncenarea, și loviturile sub centură, și nopțile nedormite, și sănătatea irosită, și păcatele morale în fața concurenților, oamenilor și a Celui de Sus – totul. Totul s-a dovedit a fi nu mai mult decât un joc de copii sau un joc străin în care ai participat fără să știi, dar cu exces de zel. Este foarte potrivit aici un banc vechi din vremea sovietică despre „luptele aprige dintre fasciști și partizani”: „Fasciștii au strâns toate puterile și i-au alungat pe partizani din pădure. Partizanii s-au concentrat și au câștigat pădurea înapoi. Și așa pădurea a trecut din mână în mână timp de mai mulți ani. Apoi a venit pădurarul și i-a alungat pe toți...”

Nu există pădurari pe totdeauna

Rămâne încă de văzut cine a fost „pădurarul” adevărat în cazul invalidării alegerilor și stopării procesului electoral. Acum sunt mai multe variante de răspuns: justiția, Comisia Electorală Centrală, experții UE, societatea civilă, guvernarea, guvernarea prin intermediul justiției, CEC-ului și altor pârghii etc. Dar când acest „pădurar” credea că i-a alungat pe toți și a pus stăpânire pe pădure, a apărut un „pădurar” și mai mare – Uniunea Europeană cu resurse financiare importante și rezoluții dure. „Pădurarul nostru” își adună puterile și declară că nu se sperie nici de rezoluții și nici de bani sau lipsa lor. Nu ne putem aștepta că „pădurarul-UE” va ceda pădurea Moldovei atât de ușor, pentru că râd alte „păduri” din preajmă sau din alte părți și se pot întoarce „fasciștii mai vechi”.

Problema tuturor „pădurarilor politici” din toate timpurile, și cei din Moldova nu fac excepție, este că ei se consideră „pădurari pe viață” sau „ultimii pădurari”. Chiar dacă istoria le-a demonstrat-o de fiecare dată că nu este așa, că, în ultimă instanță, vine „pădurarul suveran” într-un anumit moment ca să îi alunge pe toți, cu alegeri democratice sau pe alte căi prevăzute de dreptul național și internațional.  Poate nu este cazul să ardem podurile? Poate că există, totuși, soluții legale pentru a respecta alegerea făcută de „pădurarul suveran”? Și dacă acest îndemn nu este suficient de convingător prin prisma tradițiilor, practicilor și intereselor politice, prisma capacității de gestionare rațională a resurselor investite deja în atingerea scopurilor politice nu poate fi ignorată fără riscul de a-ți construi imagine de comportament inadecvat în fața societății.

Valeriu Vasilică, IPN