Aplicaţii de amploare se vor desfăşura la 29 iunie în sectorul Buiucani al capitalei

Aplicaţii de amploare se vor desfăşura la 29 iunie curent în sectorul Buiucani al capitalei. În cadrul lor vor fi exersate acţiuni de intervenţie în cazul incendiilor, inundaţiilor, seismelor, avariilor tehnogene, precum şi apariţiei unor focare de gripă aviară. Şeful Serviciului de presă al Departamentului Situaţii Excepţionale, Alexandru Oprea, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că scopul aplicaţiilor este verificarea cunoştinţelor şi exersarea deprinderilor practice pentru acţiuni în situaţii reale, precum şi verificarea capacităţilor de interacţiune a diferitor instituţii din sectorul Buiucani al capitalei. Conform programului aplicaţiilor, la 29 iunie, între orele 9.00 şi 10.00 va avea loc şedinţa Comisiei pentru situaţii excepţionale a sectorului Buiucani, între 10.00 şi 11.30, pe strada Nicolae Costin, 61/2 şi 61/3 vor fi simulate acţiuni de salvare-deblocare a victimelor cutremurului de pământ. Imediat după aceasta, la ora 11.30, în comuna Truşeni, la întreprinderea avicolă „Larsan-Nor” SRL vor avea loc acţiuni ale formaţiilor protecţiei civile într-un potenţial focar al gripei aviare. Între orele 12.30 şi 13.00 pe plaja şi la barajul lacului de acumulare Ghidighici vor fi simulate acţiuni de salvare pe apă. La aplicaţii vor fi antrenate 23 de echipe specializate de intervenţie şi formaţiuni ale protecţiei civile, cu un personal de 150 de oameni.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.