Aplicaţii cu terorişti în preajma postului de pacificatori între Dubăsari şi Cocieri
Pacificatorii ruşi, moldoveni şi transnistreni au participat joi, 22 octombrie, la aplicaţii militare planificate de Comisia Unificată de Control (CUC) la începutul anului. Reprezentantul Chişinăului în CUC, Ion Leahu, a declarat pentru Info-Prim Neo că aplicaţiile militare s-au desfăşurat în cadrul unei lecţii deschise, care a finisat ciclul didactic de vară pentru forţele de menţinere a păcii.
„Această lecţie a avut scopul de a controla abilităţile ostaşilor în toate domeniile, începând cu organizarea internă a posturilor şi încheind cu manipularea armelor şi a maşinilor de luptă”, a spus el.
Potrivit lui Leahu, legenda aplicaţiilor „a fost una nu prea favorabilă nouă, una care se aplică aproape la toate lecţiile de acest fel”. Un grup de pacificatori au jucat rolul unui grup de terorişti care „în urma agravării situaţiei politice în R. Moldova” au atacat un post de pacificatori cu intenţia de a „ridica forţele pacificatoare din regiune”. Efectivul postului a respins cu succes atacul.
Într-o a doua parte a antrenamentului s-a înscenat şi implicarea grupurilor de intervenţie rapidă. „Participanţii au demonstrat că ştiu a mânui arma, ştiu să folosească tehnica de luptă, ştiu să utilizeze mijloacele de telecomunicaţie. Comandamentul militar unificat a apreciat drept pozitiv rezultatul lecţiei”, a mai spus Ion Leahu.
Aplicaţiile militare au avut loc în preajma postului fix de pacificatori nr. 1, amplasat între Dubăsari şi Cocieri. Acestea au fost planificate la începutul anului de către CUC. Următoarele aplicaţii militare se vor desfăşura nu mai devreme decât în luna martie 2010.
Şedinţa ordinară a CUC, care trebuia să se desfăşoare joi la Tighina, nu a avut loc deoarece tot plenul Comisiei a asistat la lecţia deschisă. Următoarea şedinţă va avea loc joi, 29 octombrie.