Aplicarea politicilor anticorupţie este umbrită de interese, sondaj
Relaţiile de rudenie şi prietenie stau la baza concursurilor de angajare în instituţiile publice, precum şi la promovarea şi premierea nemeritată a angajaţilor – arată un studiu Transparency International–Moldova, transmite Info-Prim Neo.
Organizaţia a realizat, în luna decembrie, un sondaj de opinie cu scopul de a analiza modul în care autorităţile publice aplică un şir de politici anticorupţie, inclusiv în tratarea conflictelor de interese, promovarea conduitei etice, promovarea merituoasă a cadrelor, funcţionarea sistemului de petiţionare şi a liniilor fierbinţi.
Ca rezultat al sondajului, au fost constatate un şir de aspecte pozitive, cât şi nereguli în aplicarea politicilor anticorupţie. S-au constatat probleme în depunerea declaraţiilor de interese şi în evidenţa acestora. O parte considerabilă a respondenţilor au recunoscut că nu au depus aceste declaraţii şi nu cunosc cine e persoana responsabilă de colectarea lor. 28% din respondenţi susţin că nu vor denunţa cazuri de corupţie. Printre problemele depistate în timpul chestionării este şi faptul că procedura de evaluare a angajaţilor nu este transparentă şi obiectivă, iar angajările se fac deseori în baza relaţiilor de rudenie sau prietenie.
Pentru ca aplicarea politicilor anticorupţie de către autorităţile publice centrale să fie mai semnificativă, reprezentanţii Transparency International–Moldova au prezentat şi un set de recomandări. Acestea se referă la instruirea angajaţilor privind modul completării şi procedura depunerii declaraţiilor de interese. Obligativitatea angajaţilor de a raporta conflictele de interese şi, nu în ultimul rând, să fie efectuată o transparentizare a procedurilor de angajare, evaluare, promovare şi premiere a personalului.
Sondajul a fost efectuat în cadrul Ministerului Transportului şi Infrastructurii Drumurilor (MTID), Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS), Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), Serviciului Vamal şi Biroului Vamal Chişinău. În timpul chestionării au fost intervievate 208 persoane sau circa 18% din totalul angajaţilor autorităţilor publice centrale. Realizarea sondajului a fost susţinută financiar de National Endowment for Democracy.