Începând cu luna decembrie, Compania StarNet oferă clienţilor săi posibilitatea de a efectua apeluri telefonice internaţionale la preţuri naţionale. Astfel, tarifele pentru apelurile internaţionale în 38 de ţări constituie 0,82 lei pentru 1 minut, notează Info-Prim Neo cu referire la un comunicat al întreprinderii. Potrivit comunicatului, pe lângă oferta de convorbiri gratuite şi nelimitate în reţea, StarNet aduce mai aproape de clienţi cele mai populare destinaţii din lume: Italia, Franţa, România, Spania, Germania, Grecia, Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Danemarca, Ungaria, Israel, Lituania, Olanda, Polonia, Portugalia, Suedia, Marea Britanie. Apelurile către numerele mobile spre aceste destinaţii sunt acum la un preţ de doar 1,49 lei/minut. Momentan, acesta este cel mai mic preţ de pe piaţă. De asemenea, special pentru clienţii serviciului de telefonie StarNet au fost create opţiuni şi posibilităţi noi pentru apelurile spre destinaţiile internaţionale la fix şi la mobil. În plus, au fost unificate condiţiile tarifare aplicate în orice zi a săptămânii, astfel, pe parcursul a 24 ore, 7/7, toate preţurile sunt identice. Taxa lunară de abonament este de 0 lei, conectarea se face în mod gratuit, clienţii îşi pot alege numărul dorit de telefon, iar pentru cei care decid să-şi ia abonamente triple de Internet, Telefonie şi Televiziune, iarna aceasta oferta este imbatabilă: orice abonament costa doar 1 leu/lună, în primele 3 luni de contract, precizează comunicatul StarNet.