Apelul conducerii țării: Evenimentele tragice din 1992 – cea mai tristă filă din istorie

„Evenimentele tragice din 1992, relative la conflictul transnistrean, au constituit cea mai obscură și tristă filă din istoria modernă a țării. Consecințele acelor confruntări armate se mai fac încă resimțite în societatea moldovenească, având un impact vizibil asupra vieții politice și socioeconomice a întregii țări. La 2 martie, de Ziua Comemorării, îi pomenim pe toți cei căzuți în conflictul armat de pe Nistru”. Cu acest mesaj vin președintele Republicii Moldova, președintele Parlamentului și prim-ministrul într-un apel comun, transmite IPN.

Conducerea țării menționează că în ziua de 2 martie 1992 a fost deschisă o nouă pagină din istoria contemporană a Republicii Moldova. Republica Moldova a devenit un stat membru cu drepturi depline al Organizației Națiunilor Unite. „A fost restabilit dreptul istoric, legal la statalitatea continuă a poporului moldovenesc, la suveranitatea și independența statului moldovenesc, care datează de mai bine de 660 de ani”.

Avem convingerea că toți locuitorii Republicii Moldova, clasa politică, mediul academic și societatea civilă trebuie să depunem eforturile necesare ca să depășim consecințele conflictului transnistrean, pentru a lăsa urmașilor noștri o țară pașnică, stabilă și prosperă. Reafirmând năzuința poporului moldovenesc de a trăi în pace și bunăstare, vă îndemnăm ca împreună să făurim și să dezvoltăm în continuare Republica Moldova. Noi, copiii și nepoții noștri merităm o viață mai bună astăzi, merităm o viață mai bună și mâine”, se menționează în apel.

În acțiunile de luptă de la Nistru, din primăvara-vara anului 1992, circa 300 de combatanți și peste 400 de civili și-au pierdut viața, iar câteva sute de oameni au fost răniți. Acordul de încetare a focului a fost semnat la 21 iulie 1992 de către Republica Moldova și Federația Rusă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.