APEL PUBLIC
Solicitarea judecării cauzei ex-Premierului Vlad Filat în şedinţe publice
Organizațiile semnatare solicită judecarea cauzei penale împotriva ex-premierului Vlad Filat în ședințe publice. Examinarea acestei cauze în mod public este deosebit de importantă pentru a spori încrederea societăţii în justiţie, a clarifica situaţia cu privire la furtul miliardului şi a asigura dreptul la un proces echitabil al persoanelor acuzate în acest dosar.
Caracterul public al ședințelor de judecată este o garanție procesuală esențială a dreptului la un proces echitabil al inculpatului, protejând părțile aflate în litigiu de înfăptuirea justiției în secret, fără un control din partea publicului și, respectiv, de exercițiul abuziv al puterii de stat. În același timp, dreptul la audiere publică este un instrument de asigurare a încrederii publicului în actul de justiție și reprezintă un important mijloc de menținere a încrederii în instanțele judecătorești.
Caracterul public al ședințelor de judecată asigură controlul public asupra puterii judiciare și previne eventualele abuzuri, precum și asigură accesul la informații de interes public celor interesați. Principiul publicității procesului este garantat de Constituția Republicii Moldova (art.117), Codul de procedură penală (art.18) și Legea privind organizarea judecătorească (art. 10).
Câteva capete de acuzare pe numele fostului premier Vlad Filat, învinuit de acte de corupție de proporţii și fraudele în sistemul bancar, au fost expediate în instanța de judecată la sfârșitul lunii decembrie 2015. Se pare că dosarul include informații cu privire la una din cele mai mari fraude din istoria Republicii Moldova. Cu toate acestea, ședințele de judecată în această cauza au fost declarate închise. Apărarea a făcut mai multe declarații publice, în care s-a plâns de lipsa motivelor pentru examinarea cauzei cu uşile închise. Din informațiile transmise în public nu este clară motivația și insistența procuraturii pe examinarea cauzei în ședințe închise. Recent şi dl Filat a transmis mai multe mesaje care denotă dorința acestuia de a beneficia de dreptul la judecarea în mod public a cauzei sale. Având în vedere finalizarea urmăririi penale, rezonanţa cauzei, gravitatea acuzaţiilor, precum şi speculaţiile cu privire la caracterul orchestrat al procedurilor, examinarea publică a cauzei este crucială. Informațiile de acest gen sunt de interes public și nu trebuie ascunse. Examinarea în continuare a cauzei în ședințe închise doar va alimenta suspiciunea cu privire la inechitatea procedurilor şi politizarea soluţiei. Considerăm că protecţia martorilor nu poate servi drept justificare suficientă pentru examinarea aceste cauze penale cu uşile închise.
Din considerentele menţionate mai sus, chemăm judecătorii care examinează cauza să reevalueze argumentele ce țin de examinarea cauzei în ședință închisă şi, eventual, să revadă decizia luată. În cazul în care argumentele pentru examinarea cauzei în ședințe închise sunt convingătoare, acestea urmează a fi explicate public şi analizată posibilitatea examinării publice a cel puţin unei părţi a procesului de judecată.
Semnatari:
ADEPT | Centrul pentru Jurnalism Independent |
Amnesty International Moldova | Centrul Pentru Politici şi Analize în Sănătate |
Asociaţia Micului Business | Centrul de Resurse DIALOG-Pro |
Asociaţia Presei Independente | Centrul de Resurse Juridice din Moldova |
Asociaţia Femeilor pentru Protecţia Mediului şi Dezvoltare Durabilă |
Clubul Politic al femeilor 50/50 Institutul de Rezolvare a Conflictelor "InReCo" |
Asociaţia Femeilor Profesioniste şi de Afaceri | Eco-TIRAS |
BIOS | Fundaţia Est Europeană |
Business Consulting Institute | HABITAT |
IDIS Viitorul | Promo-Lex |
Institutul Politici Publice | REC Moldova |
Centru Aarhus EcoContact | Terra 1530 |
Centrul de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilităţi |
Mișcarea Ecologistă din Moldova Transparency International – Moldova |
Centrul de Investigaţii Jurnalistice | Uniunea organizaţiilor invalizilor din Republica Moldova |
Centrului National al Romilor | Fundaţia Soros-Moldova |
Centrul pentru Analiză şi Prevenire a Corupţiei | Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova |