Președintele Comisiei pentru controlul public din cadrul Consiliului Societății Civile pe lângă președintele Republicii Moldova, Fiodor Ghelici, împreună cu un grup de părinți se adresează ambasadelor acreditate în Moldova cu rugămintea de a acorda ajutor liceului rus „Mihail Lomonosov”, transmite IPN.
Fiodor Ghelici a declarat în cadrul unei conferințe de presă la IPN că liceul are nevoie de reparație capitală. „Când plouă, este inundată biblioteca. Iarna copiii vor îngheța pentru că ferestrele sunt încă de pe timpul lui Lenin. Înțeleg de ce părinții nu vor să-i dea pe copii la școală”, a spus Fiodor Ghelici.
El a mai remarcat că banii din buget se folosesc irațional. Furnizorii care au câștigat licitația pentru furnizarea alimentelor în liceu operează cu preșuri mai mari decât cele de piață. O altă problemă este lipsa cadrelor didactice în instituțiile de învățământ.
Iurie Verdeș, ONG-ist, a spus în aceeași conferință de presă că, în general, sistemul de învățământ are nevoie de revizuire. „Copiii noștri au parte de educație necalitativă, iar de aici și eșecurile la BAC. Putem vorbi despre genocidul poporului nostru. Scăzând nivelul educației, populația degradează”, a subliniat Iurie Verdeș.
Fiodor Ghelici s-a adresat autorităților să asigure deschiderea unui cont pe care s-ar putea transfera donații pentru liceul „Mihail Lomonosov”.