Apel către restaurante și cafenele să-și sisteze activitatea pentru 30 de minute

Asociația Națională a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Republica Moldova (MĂR) anunță că astăzi, 12 august, mai multe restaurante, cafenele și alte localuri de agrement planifică să-și sisteze activitatea cu începere de la ora 10.00, pentru 30 de minute, în semn de protest. Solicitată de IPN, președinta MĂR, Aneta Zasavițchi, a spus că „este un manifest contra măsurilor de austeritate fiscală anunțate de către Ministerul Finanțelor și anume majorarea, de la 10% la 20%, a cotei TVA, pentru sectorul hoteluri-restaurante-cafenele (HoReCa)”.

Aneta Zasavițchi a amintit că măsurile au fost deja aprobate de către Guvern și au fost transmise Parlamentului spre examinare și aprobare. „Cu toate că au fost consultări publice, nu există analiza de implementare a acestor măsuri: e bine, e rău. Nu s-a ținut cont de nicio cifră reală și, respectiv, noi vrem să atragem atenția Parlamentului să nu se grăbească votând această măsură”, a spus Aneta Zasavițchi.

Președinta MĂR a mai menționat că reprezentanții HoReCa se așteaptă ca prin acțiunea de protest să trezească în aleșii poporului sentimentul umanității și responsabilității sociale și economice pe care îl duc față de oameni. Totodată, reprezentanții HoReCa speră că astfel deputații se vor gândi bine înainte de a vota. „Noi suntem siguri că există și alte soluții”, spune președinta MĂR.

Guvernul a decis în ședința de vineri, 9 august, revenirea de la 10% la 20 % a cotei TVA. Anterior, ministra finanțelor Natalia Gavrilița a afirmat că scutirile fiscale pentru industria HoReCa și acordarea tichetelor de masă reprezintă o măsură de încurajare a consumului care, din punct de vedere economic, nu este corectă. „Reducerea TVA la HoReCa a fost una proastă pentru că nu sunt de acord cu paradigma reducerilor fiscale pentru consum. Scutirile de taxe trebuie acordate acolo unde noi vrem să încurajăm sectorul productiv, exportul și aceste scutiri trebuie legate cu viziunea de dezvoltare a țării și a persoanei”, a spus Ministrul Finanțelor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.