Victoria Eșanu, soția omului de afaceri Valentin Eșanu, face apel către premierul Pavel Filip și președintele Parlamentului, Andrian Candu, să intervină în cazul soțului ei, care administra o afacere în domeniul colectării metalului. Femeia spune că, după ce soțul ei a petrecut un an și o lună în arest preventiv, în ziua în care urma să fie eliberat, i-a fost aplicată aceeași măsură preventivă, dar într-un alt dosar intentat. Situația s-a repetat și vineri, 14 septembrie, când a expirat termenul de 30 de zile de arest preventiv în cel de-al doilea dosar, iar instanța a decis să nu prelungească măsura. Valentin Eșanu a fost reținut pentru 72 dosare, fiindu-i incriminată evaziune fiscală într-un al treilea dosar. Soția antreprenorului spune că acțiunile respective reprezintă un abuz, iar scopul final este eliminarea companiei de pe piață sau chiar preluarea afacerii.
Într-o conferință de presă la IPN, Victoria Eșanu a declarat că, timp de un și o lună, soțul ei a fost ținut în arest preventiv, după ce pe 15 august 2017, bărbatul, împreună cu alți șapte angajați ai companiei pe care o administra, au fost puși sub învinuire, fiindu-le imputată evaziunea fiscală și spălare de bani în proporții deosebit de mari. Și dacă acei angajați au fost eliberați după patru luni, Valentin Eșanu a fost deținut în Penitenciarul nr. 16, starea lui de sănătate fiind șubredă. Femeia spune că dosarele pentru evaziune fiscală și spălare de bani devin „la modă” în ultima perioadă în cazul agenților economici care mai rezistă să facă afaceri în Republica Moldova.
Potrivit ei, pentru că nu-i mai putea fi prelungit arestul preventiv, pe 15 august, bărbatul a fost eliberat. Imediat ce a ieșit din penitenciar, era așteptat de mascați, fiindu-i invocat un nou dosar pentru acte de samavolnicie. Femeia spune că i s-ar fi imputat că a instalat doi metri de gard în mod neautorizat. Omul de afaceri a fost plasat din nou în arest preventiv pentru 30 de zile, care expirau în dimineața zilei de vineri, 14 septembrie. Pentru că la ședința de azi, judecătorul a respins demersul procurorului de a-i prelungi măsura de arest preventiv, Valentin Eșanu urma să fie eliberat, fapt ce nu s-a întâmplat. La ieșirea din penitenciar, acesta din nou era așteptat de mascați. Antreprenorul este reținut pentru 72 de ore, iar Victoria Eșanu crede că va fi plasat iarăși în arest preventiv. „Ultimul dosar a fost intentat iar pentru evaziune fiscală și spălare de bani, fapt pentru care el deja a stat un an de zile în pușcărie”, a spus femeia.
Soția mai spune că activitatea desfășurată de soțul său începând cu anii 2000 are legătură cu întreprinderea de stat „Metalferos” și au fost mai multe tentative de a-l reține cu scopul de a-i prelua afacerea.
Valentin Eșanu este tată a trei copii minori, el fiind și unicul întreținător al familiei. După reținerea acestuia, toata cardurile bancare au fost blocate, iar pe bunuri, inclusiv pe casă, au fost puse sechestre. Femeia afirmă că atât ea, cât și rudele au fost supuse presiunilor.
Victoria Eșanu a expediat numeroase demersuri în adresa premierului, președintelui Parlamentului, Procuraturii Generale, însă fără rezultat. Femeia susține că a organizat azi un protest în fața Procuraturii și a legislativului, iar de săptămâna viitoare, aceste acțiuni vor continua la toate instituțiile statului. Victoria Eșanu solicită premierului și șefului legislativului să ia atitudine față de acest caz și să stopeze fabricarea dosarelor.