Apel către concetăţeni cu prilejul mitingului de protest din 6 septembrie 2015

APELUL
veteranilor organelor de drept din Republica Moldova

 

Stimaţi concetăţeni!

Întreaga societate este atrasă din ce în ce mai mult în confruntări destabilizatoare. Economia este la pământ, creşte rata şomajului, iar populaţia devine tot mai săracă. Puterea în stat este marcată de un înalt grad de corupţie, incompetenţă şi iresponsabilitate.

Procesul de asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană stagnează, este discreditat de către guvernanţi şi dezaprobat de opoziţia proestică. Reformele proeuropene sunt mimate şi se reduc la restructurări instituţionale, epurări de cadre profesionale şi înlocuiri cu personal incompetent, afiliat guvernanţilor. Barierele puse în calea dezvoltării economice duc la înăsprirea regimului de austeritate, majorarea impozitelor şi a tarifelor la serviciile comunale. Elita politică este direct implicată în atacurile raider asupra instituţiilor bancare, în delapidările de miliarde, concesionarea abuzivă a Aeroportului Internaţional Chişinău, în alte acte criminale. Organele de drept, excesiv politizate, sunt presate să servească intereselor de partid şi de grup, în detrimentul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Cu implicarea organelor de urmărire penală, au loc reglări de conturi între formaţiunile politice, se pune presiune asupra persoanelor fizice şi juridice pentru a extorca mită.

În aceste condiţii, majoritatea absolută a populaţiei active părăseşte ţara, în căutarea unui loc de muncă peste hotare, fără perspectiva de a se întoarce la baştină. Generaţia tânără a fost pusă în situaţia în care patriotismul este un cuvânt gol de sens, iar căldura părintească doar o amintire vagă. De toate acestea, şi mai mult decât cele menţionate, trebuie să răspundă Coaliţia de guvernare, care, pe parcursul a mai mulţi ani, nu şi-a onorat obligaţiunile asumate faţă de alegători, discreditându-se completamente. Reieşind din cele menţionate, noi, un grup de veterani ai organelor de drept din Republica Moldova, cerem public Parlamentului, Guvernului, organelor de drept ale statului:

1. Demisia necondiţionată a conducătorilor Procuraturii Generale, Centrului Naţional Anticorupţie, Băncii Naţionale, Curţii Supreme de Justiţie, Curţii de Apel, pentru tolerarea delapidării banilor publici din sistemul bancar, înrădăcinarea corupţiei la nivelul de vârf al structurilor statale;

2. Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Superior al Procuraturii, să examineze în mod transparent, cu participarea reprezentanţilor societăţii civile, situaţia privind exercitarea urmăririi penale şi înfăptuirea justiţiei pe cauzele de rezonanţă socială, să ia măsuri legale pentru eliberarea din funcţie şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate, a judecătorilor şi procurorilor corupţi, incompetenţi;

3. Să fie combătute hotărât activităţile de uzurpare a puterii de stat de către finanţatorii şi conducătorii de facto ai partidelor coaliţiei de guvernare.

4. Parlamentul să organizeze în regim de urgenţă un audit extern privind utilizarea investiţiilor, creditelor, granturilor acordate pentru dezvoltarea economiei naţionale şi să facă publice rezultatele. Pe cazurile de delapidări ale acestor fonduri să fie intentate dosare penale, iar persoanele vinovate să fie trase la răspundere;

5. Crearea, în cadrul mitingului de protest din 6 septembrie, organizat de Platforma Civică ”Demnitate şi Adevăr”, a Consiliului Marii Adunări Naţionale, care ar întruni reprezentanţi ai PCDA, ai segmentelor sociale solidarizate, personalităţi notorii, competente, pentru organizarea controlului popular asupra activităţii autorităţilor publice centrale şi locale, a organelor de drept;

6. Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Informaţii şi Securitate, să excludă orice acţiuni care ar împiedica deplasarea cetăţenilor din raioanele ţării la mitingul de protest din PMAN, precum şi măsurile legale pentru asigurarea dreptului constituţional al cetăţenilor de a protesta paşnic, excluderea provocărilor şi a tentativelor de destabilizare a ordinii publice, neadmiterea actelor de abuz în serviciu şi tortură a cetăţenilor.

Apelul este semnat de către:

-
Nicolae Ursu, avocat,  ex-prim-vice procuror general, general(r),
- Pavel Lutenco, ex-procuror militar, colonel (r);
- Ion Leahu, Serviciul Informaţii şi Securitate, colonel (r);
- Gheorghe Amihalachioaie, avocat, ex-preşedinte al Uniunii Avocaţilor din Moldova;
- Victor Catan, conferenţiar universitar, ex-ministru al afacerilor interne, general(r);
- Alexei Roibu, ex-director al CCCEC, ex-director adjunct al SIS, ex-director general al Serviciului de grăniceri, ex-ministru de interne, general de brigadă (r),
- Valeriu Troenco, ex-ministru al apărării, general(r);
- Vasile Dragomir, ex-viceministru de interne, comandantul Departamentului Trupelor de Carabinieri, general (r);
- Anton Gămurar, ex-comandant al Brigăzii de poliţie cu destinaţie specială ”Fulger”, general (r), decorat cu ”Ordinul Republicii”;
- Victor Guţuleac, dr. habilitat în drept, ex-rector al Academiei de poliţie a MAI, colonel (r), decorat cu ”Ordinul Republicii”;
- Ion Pohilă, ex-comisar general al Comisariatului de poliţie Chişinău, colonel (r);
- Ion Curărari,ex-comisar general al Comisariatului de poliţie Chişinău, ex-şef adjunct al Inspectoratului general de poliţie, colonel (r);
- Constantin Vleju, ex-comisar general al Comisariatului de poliţie Chişinău, colonel (r);
- Valeriu Motânga, ex-comandant al Brigăzii de poliţie cu destinaţie specială ”Fulger” colonel (r);
- Gheorghe Botnariuc, ex-şef de Direcţie MAI, colonel(r);
- Iacov Ivaşciuc, ex-şef de Direcţie MAI, colonel (r);
- Oleg Artin, ex-şef de Direcţie MAI, colonel (r);
- Igor Paiu, ex-şef de Direcţie MAI, colonel (r);
- Ion Bucur, ex-şef de Direcţie MAI, colonel (r);
- Constantin Busuioc, ex-şef de Direcţie MAI, colonel (r);
- Vladimir Racu, ex-şef de DirecţieMAI, loc. colonel (r);
- Ion Brâncă, ex-şef de Direcţie MAI, colonel, (r);
- Iurie Cohaniuc, ex-prim adjunct al comandantului Departamentului Trupelor de Carabinieri, colonel(r);
- Ion Arseni, ex-comandant adjunct al Departamentului Trupelor de Carabinieri, colonel (r);
- Anatol Plăcintă, ex-comandant adjunct al Departamentului Trupelor de Carabinieri, colonel (r);
- Ion Ciobanu, ex-comandant adjunct al Departamentului Trupelor de Carabinieri, colonel (r).

Lista este deschisă pentru eventuali semnatari.

Chişinău, 4 septembrie 2015

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.