Apel al societăţii civile privind intensificarea reformei în justiţie şi combaterea corupției

9 decembrie 2014
 

Organizațiile societății civile se adresează partidelor ce negociază o coaliție de guvernare și cer o reformă profundă a justiției și o luptă veritabilă împotriva corupției. Acestea sunt cruciale pentru sporirea investițiilor externe, creșterea economică și dezvoltarea durabilă a țării. De asemenea, acestea reprezintă și o condiție esențială pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

Strategia de reformă a sectorului justiției pentru anii 2011-2016 prevede măsuri ale căror implementare adecvată pot asigura o justiție mai bună în Republica Moldova. Eforturile guvernării anterioare pentru reformarea justiției și combaterea corupției, deși fără precedent în istoria Republicii Moldova, nu au fost duse până la capăt și sunt percepute de societate ca fiind superficiale sau simulate. Această percepție poate fi explicată prin lipsa de voință politică reală de a reforma sistemul justiției și de a lupta cu corupția, reticența sistemului la reforme, dar și comunicarea insuficientă cu societatea. Viitoarea coaliție pro-europeană urmează să-și asume aceste greșeli. Suntem convinși că reforma justiției și combaterea corupției ar trebui să constituie principala prioritate a viitoarei coaliții de guvernare.

Reieșind din cele menționate mai sus, organizațiile semnatare cer partidelor care vor constitui viitoarea coaliție de guvernare:
 

  1. Stabilirea reformei justiției și combaterii corupției ca primele două priorități a viitoarei coaliții de guvernare și concentrarea tuturor eforturilor necesare pentru realizarea acestora;
     
  2. Nepartajarea în cadrul negocierilor politice a următoarelor funcții, care urmează a fi ocupate de profesioniști selectați în bază de merit și în mod transparent:

a. orice funcții din sistemul judecătoresc, inclusiv Consiliul Superior al Magistraturii și colegiile acestuia;
b. orice funcție de procuror, inclusiv cea a Procurorului General, și cele din Consiliul Superior al Procurorilor;
c. funcțiile de judecător la Curtea Constituțională;
d. conducerea Centrului Național Anticorupție;
e. membrii Comisiei Naționale de Integritate.

 

  1. Realizarea de urgență a următoarelor:

a. adoptarea Legii cu privire la procuratură, în varianta propusă de grupul de lucru al Ministerului Justiției și Procuraturii Generale;
b. optimizarea hărții judiciare;
c. suplinirea funcției vacante de judecător al Curții Constituționale;
d. atribuirea în competența exclusivă a procuraturii anti-corupție exercitarea urmăririi penale în cazurile de „corupție mare” și mărirea numărului de procurori ai acesteia și a personalului care asistă acești procurori (conform modelului Direcției Naționale Anticorupție din România);
f. detalierea modului de declarare a veniturilor, proprietăților și a intereselor;
g. consolidarea rolului și capacității Comisiei Naționale de Integritate prin mărirea autonomiei acesteia și modificarea cadrului legislativ conex;
h. adoptarea legislației privind finanțarea partidelor politice.

 

ORGANIZAȚII SEMNATARE:
 

  1. Asociația pentru  Democrație Participativă (ADEPT)
  2. Ambasada Drepturilor Omului
  3. Asociația Femeilor pentru Protecția Mediului și Dezvoltare Durabilă (AFPMDD)
  4. Asociația „Promo-LEX”
  5. Asociația Micului Business (AMB)
  6. Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER)
  7. Asociația pentru Politică Externă (APE)
  8. Asociația Telejurnaliștilor Independenți
  9. Centrul Analitic Independent  „Expert Grup”
  10. Centrul de Drept al Femeilor
  11. Centrul de Informare și Documentare a Drepturilor Copilului (CIDDC)
  12. Centrul de Resurse Juridice din Moldova
  13. Centrul Internațional „La strada”
  14. Centrul National al Romilor
  15. Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS)
  16. Centrul pentru Prevenirea Traficului de Ființe Umane
  17. Centrul pentru Reabilitarea Victimelor Torturii „Memoria”
  18. Centrul Pro-Europa din Cahul
  19. Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM)
  20. Fundația Est-Europeană
  21. Institutul de Justiție Civilă
  22. Institutul de Politici Publice (IPP)
  23. Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul” (IDIS „Viitorul”)
  24. ONG „BIOS”
  25. Platforma Națională din Moldova a Forumului Societății Civile în cadrul Parteneriatului Estic
  26. Programul Buna Guvernare al Fundației Soros-Moldova
  27. Programul Drept al Fundației Soros-Moldova
  28. Terra-1530
  29. Transparency International Moldova
     

PERSOANĂ DE CONTACT

Vladislav GRIBINCEA, președinte, Centrul de Resurse Juridice din Moldova

tel.: 022 843 601, email: vladislav.gribincea@crjm.org

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.