Apeductul din Bender este distrus în proporţie de 80%
Situaţia apeductului din Bender, regiunea transnistreană, este critică, acesta fiind deteriorat în proporţie de 80%, relatează agenţia de ştiri Novîi Reghion în pagina electronică, citată de Info-Prim Neo.
Potrivit administraţiei din regiune, la acest moment sunt efectuate lucrări de reparaţie şi înlocuire a ţevilor, dar este insuficient. Zilnic în oraşul Bender (Tighina) au loc 7-8 avarii la reţelele subterane. Iar în localităţile din apropierea oraşului lucrează o singură echipă mobilă, formată din 9 muncitori, care în caz de necesitate este împărţită în două.
Administraţia oraşului Bender subliniază că nu are bani suficienţi şi instrumente necesare de intervenţie. Actualmente angajaţii lucrează cu instrumentele personale.