Societatea „Apă-Canal Chişinău” (ACC) va înlocui apeductele din străzile Putnei şi Florilor pe o lungime de circa 1500 metri. Decizia a fost luată ca rezultat al scurgerilor frecvente cauzate de coroziunea electrochimică a reţelelor din oţel. Lucrările la apeductul din starda Putnei deja sunt în executare. Prima etapă a lucrărilor din strada Florilor se vor desfăşura în perioada 28 iunie – 1 august. Circulaţia în zona respectivă va fi parţial sistată, deplasarea fiind posibilă într-un singur sens. Mihai Mazurean, şef al departamentului tehnic din cadrul ACC, a declarat pentru Info- Prim Neo că apeductele din străzile menţionate au o vîrstă de peste 30 de ani. Termenul de exploatare a unui apeduct din oţel este de 20 de ani, ceea ce înseamnă că termenul de exploatare a fost depăşit considerabil. Potrivit sursei citate, apeductele din oţel vor fi schimbate cu altele din fontă ductilă, interiorul cărora sunt asanate cu un material special anticoroziv al căror termen de exploatare este de peste 50 de ani. Ţevile de apă fabricate din fontă ductilă se află la moment în top-ul mondial al calităţii, a menţionat specialistul ACC. Mazurean a comunicat că renovarea apeductului din starda Florilor se va efectua în trei etape: 1 etapă -în perioada 28 iunie – 1 august va fi reparată o porţiune de 240 m. Pentru că lucrările se vor desfăşura chiar pe partea carosabilă, circulaţia transportului public va fi organizată conform unei scheme speciale, coordonată cu SPR. Cheltuielile totale ale proiectelor se ridică la peste 5 milioane lei, bani pe care ACC intenţionează să – i aloce din surse proprii. Totodată ACC de comun cu Direcţia Construcţii Capitale a Consiliului municipal Chişinău în zilele apropiate vor înainta CMC propuneri de alocare a 14 milioane lei pentru renovarea apeductului magistral din strada Creangă, cu diametrul 600 mm, la fel proiectat din fontă ductilă, ce alimentează cu apă potabilă sectorul Buiucani al capitalei, actualmente degradant uzat. Acest proiect în anii precedenţi deja a fost 50 la sută realizat pe cont propriu de către ACC. Mazurean afirmă că, în cazul adoptării de către CMC a deciziei scontate, executivul ACC intenţionează în a doua jumătate a anului să efectueze din sursele financiare proprii şi lucrările de schimbare a apeductului magistral din oţel cu altul din fontă ductilă, din strada Uzinelor, cu diametrul 600 mm, care alimentează cu apă com.Bubuieci, aflat la fel într-o stare dezastruoasă. Costul lucrărilor se estimează la peste 6 milionae lei.