Apartamentele avariate de precipitațiile puternice din 9 august, din strada Braniștei 5/6, sectorul Râșcani al capitalei, vor fi reparate în două luni, în variantă albă. Despre aceasta a anunțat primarul general, Ion Ceban, la ședința operativă a serviciilor municipale. Locatarii care nu au unde sta pe durata reparațiilor vor fi cazați la Centrul de plasament „Patria - Lukoil”, transmite IPN.
Municipalitatea precizează că este vorba despre 15 locuințe și un centru pentru copii.
Boris Gîlca, șef al Direcției generale asistență medicală și socială, a menționat că spațiile la Centrul de plasament Lukoil deja sunt pregătite. La fel, va fi examinată posibilitatea de distribuire anumitor bunuri esențiale de prima necesitate.
Cele mai afectate de ploile din 9 august au fost sectoarele Râșcani și Ciocana. Pretorul sectorului Râşcani, Vlad Melnic, a spus că în total au suferit locuințe, imobile și spații publice de pe 225 de adrese, inclusiv trei instituții medicale, zece instituții de învățământ, șase scuaruri și parcuri. Pretorul sectorului Ciocana, Sinilga Școlnic, a precizat că se execută lucrări de curățare și deblocare a căilor de acces în mai multe curți. „Avem foarte multe plângeri de la locatari unde s-au deteriorat acoperișurile”, a spus pretorul.
În primă etapă urmează să fie alocați 2,5 milioane de lei din Fondul municipal de rezervă pentru înlăturarea consecințelor furtunii de 9 august.