Societatea pe acţiuni „Termocom” comunică despre 3 cazuri noi de consum fraudulos de apă caldă menajeră din reţeaua centralizată. Anterior proprietarii acestor apartamente renunţaseră la serviciu, solicitând debranşarea, iar în aceste circumstanţe nu le-au fost înaintate nici facturi spre plată, transmite IPN.
„Termocom” informează într-un comunicat de presă că s-a depistat consum fraudulos de apă caldă într-un apartament din str. Calea Ieşilor, 9, alt caz – pe str. Ion Creangă, 66 şi al treilea pe str. Porumbescu, 20. Gestionarilor acestor blocuri locative li s-au înaintat prescripţii în vederea includerii în calcul şi sancţionării proprietarilor de apartamente conform prevederilor legislaţiei în vigoare.
Potrivit unei hotărâri de guvern, pentru consumul clandestin se achită de cinci ori mai mult decât tariful legal la data constatării sustragerii.