Aparatele electrice vor avea o etichetă pe care se va indica din ce clasă a consumului de energie fac parte
Din iunie 2011, pe aparatele electrice cu un consum mare de curent vor fi aplicate etichete care vor indica acest lucru, în conformitate cu o directivă a Programului privind Eficienţa Energetică pentru anii 2010 -2020, transmite Info-Prim Neo. „Nu putem vorbi în acest moment de un sector eficient energetic, dat fiind faptul că majoritatea utilajului a fost construit în anii 70. Iată de ce ne dorim ca consumatorul să fie informat, astfel el va putea să facă o alegere a produselor care comportă în sine o eficienţă energetică” a declarat vineri, 30 iulie, la o conferinţă de presă viceministrul economiei, Ilarion Popa.
Pe etichete vor apărea simboluri de litere – de la A la G – care vor indica în ordine gradul de consum al energiei electrice. „Această iniţiativă va permite reducerea consumului energetic cu 20% către anul 2020, dar şi reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră”, a menţionat viceministrul. Importatorii sunt cei în grija cărora ar trebui să fie amplasarea etichetelor pe aparatele consumatoare de energie electrică, cum ar fi aparatele de uz casnic – frigidere, televizoare etc. Totodată, va fi creată şi o Agenţie de Protecţie Energetică, care va avea drept scop verificarea aplicării corecte a acestor etichete.
În Europa acest sistem de eficientizare a consumului de energie electrică este implementat de 15 ani, în urma acestuia înregistrându-se o reducere a consumului de energie electrică cu 5 – 7%.
Din unu mai anul curent Republica Moldova este parte a Tratatului Comunităţii Europene, fapt care îi permite accesul la pieţele energetice din comunitatea europeană, cât şi preluarea practicilor energetice europene cum ar fi utilizarea resurselor regenerabile. Până în anul 2017 Republica Moldova are de îndeplinit 14 directive care sunt luate drept angajamente în calitate de membru al Comunităţii Energetice.