Directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, Iulian Groza, susține că apar mai multe semnale care indică asupra faptului că se prefigurează un compromis la nivelul celor 27 de lideri ai Uniunii Europene. Dar totul este încă imprevizibil. Sunt mulți factori interni UE în joc. În opinia sa, totul se va decide după lungi negocieri poate chiar până seara târziu vineri, transmite IPN.
Potrivit lui, printre acele semnale se numără agenda ajustată a Consiliului European (EUCO). „Punctul nr. 5 este „Enlargement (Extindere) and reforms”. A doua parte din textul acestui punct a apărut azi. Inițial era doar „Enlargement”. Asta înseamnă că, cel mai probabil, decizia EUCO pe deschiderea negocierilor va avea o legătură cu progresul pe reforme. Deci, practic se va reitera recomandarea Comisiei Europene cu înțelegerea ca Ucraina și Moldova vor progresa în îndeplinirea pașilor rămași. Redacția textului va fi subiectul negocierilor dintre liderii UE”, explică Iulian Groza.
Directorul IPRE mai atrage atenția asupra faptului că la door-step-ul înainte de EUCO, azi dimineață, premierul ungar, Victor Orban, a repetat de vreo trei ori necesitatea îndeplinirii celor șapte precondiții ceruți de Comisia Europeană în vara anului trecut. „Mot-a-mot răspunsul lui Orban a fost ceva de genul: „Ucraina nu a îndeplinit toate precondițiile, respectiv, nu pot fi deschise negocierile”. Victor Orban a subliniat foarte clar linia de pornire în negocierile cu liderii UE care vor urma la EUCO. Și doi, decizia Comisiei Europene de ieri de a debloca cele peste 10 miliarde de euro pentru Ungaria înghețate la începutul anului”, a notat expertul.
El face trimitere și la declarațiile comisarului european pe justiție, Didier Reynders. „ A declarat ieri cu această ocazie: „We have received sufficient guarantees to say that independence of the judiciary will be strengthened in Hungary”. Deci, chiar dacă Ungaria nu a îndeplinit toate precondițiile, Comisia Europeana a dezghețat fondurile, deoarece au apărut „garanții suficiente” ca independența justiției VA FI consolidată în Ungaria. E clar ca această decizie este adoptată pentru a răspunde parțial cerințelor lui Orban, chiar dacă nu a condiționat clar deschiderea negocierilor cu UA cu dezghețarea fondurilor pentru Ungaria. Această legătură era mai evidentă în discursului lui Orban când vine vorba de cele peste 54 de miliarde de euro suplimentari pentru Ucraina din bugetul revizuit”, a spus Iulian Groza.
Astfel, în opinia sa, există premise pentru construirea unui consens. „Respectiv, un posibil compromis ar fi ca EUCO va decide deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina, Moldova și posibil BiH cu condiția ca se va asigura progres important în îndeplinirea pașilor (precondițiilor) rămase. În cazul nostru cele pe justiție, anticorupție și deoligarhizare. Între timp, Comisia va pregăti proiectul cadrul de negocieri al viitorului tratat de aderare și va iniția prima etapă a screeningului. Termenul va fi probabil cel indicat de Comisia Europeană până la EUCO din martie 2024 sau până când se va adopta cadrul de negocieri sau până la prima ședință a Conferinței Interguvernamentale UE-Moldova”, susține directorul IPRE.
„Șansele cresc pentru un consens. Dar totul e încă imprevizibil. Sunt mulți factori interni UE în joc. Totul se va decide după lungi negocieri poate chiar până seara târziu vineri. Deci, practic șefii de state și de guverne vor scrie ei textul final al concluziilor pe acest punct. Așa se întâmplă rar, dar se întâmplă când mizele pentru UE sunt foarte mari. Și acum este un astfel de moment de cotitură”, a conchis Iulian Groza.
Reuniunea Consiliului European începe astăzi la Bruxelles, iar pe agendă se regăsesc mai multe subiecte de importanță internațională. Liderii Uniunii Europene vor discuta și despre politica de extindere a UE, inclusiv despre procesul de stabilizare și de asociere, precum și despre etapele următoare în acest sens.