Apa s-a micşorat, pericolul mai rămâne

Până la intrarea apei în albia râului pericolul inundaţiilor mai persistă în unele localităţi din lunca Prutului din sudul Republicii Moldova, a declarat pentru Info-Prim Neo ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Liliana Puşcaşu. Potrivit sursei citate, pericol de inundaţii nu mai există la nordul republicii, unde sunt atestate scăderi esenţiale ale nivelului apei. Totodată, debitul deversărilor din barajul Costeşti-Stânca a fost micşorat de la 493 de metri cubi pe secundă, marţi la ora 15.00, până la 180 de metri cubi pe secundă, miercuri la ora 6.00. Pompierii şi alte servicii specializate au dezinfectat 6 fântâni din oraşul Ungheni. Este monitorizată situaţia în satele Ghioltosu şi Goteşti din Cantemir, a carierei, staţiei de pompare a apei, a podului Cantemir-Stoianovca, a nivelului apei râuleţului Saca, precum şi a satului Chircani, Cahul. La Nemţeni în regim de urgenţă au fost construite două baraje cu lungimea de 150 de metri, lăţimea de 4 metri şi înălţimea de 2,2 metri. În această localitate a fost evacuată apa din patru gospodării prin săparea canalelor de evacuare a apei. Specialiştii susţin că în decurs de 10 zile apa se va retrage în totalitate din Nemţeni şi Cotul Morii, Hânceşti. Râul Nistru a intrat completamente în albia sa.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.