Apă-Canal Chişinău monitorizează calitatea apei din fântâni

„Apă-Canal Chişinău” SA monitorizează calitatea apei din fântânile din gestiune. Zilnic specialiştii de la întreprindere reuşesc să dezinfecteze câte 3-5 fântâni. Lucrările fac parte din campania de dezinfecţie şi supraveghere a fântânilor din capitală, demarată la începutul lunii iunie. Până acum au fost dezinfectate mai bine de 25 de fântâni, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al furnizorului de apă, activitatea respectivă se desfăşoară anual şi are drept scop prevenirea şi distrugerea microbilor patogeni din sursele alternative de alimentare cu apă. Conform unei dispoziţiei a Primăriei capitalei, furnizorul de apă se obligă, până la sfârşitul lunii, să investigheze cele 59 de fântâni din gestiunea sa. La sfârşitul lunii rezultatele finale vor fi anunţate de către Centrul de Medicină Preventivă. Până atunci, pentru a evita efectele nedorite, medicii sugerează populaţiei să bea apă de la robinete. Înainte de demararea procesului de curăţare a fântânilor se iau probe de apă. Abia după aceasta, cu ajutorul unei pompe electrice, apa este evacuată şi deversată în sistemul de canalizare. Ulterior aceste surse de apă sunt dezinfectate cu soluţie de clor. „Mai întâi fântâna se curăţă şi apoi se dezinfectează, întrucât dezinfecţia făcută într-o fântână necurăţată este total ineficientă. După ce se face prelucrarea, noi oferim substanţele dezinfectante necesare. Facem acest lucru de foarte mulţi ani şi probele de laborator demonstrează că dezinfecţia distruge microbii patogeni”, a declarat Arcadie Rusnac, şeful Departamentului asigurarea calităţii, control şi reglementare. După efectuarea operaţiunilor de dezinfecţie a fântânii se iau în mod repetat probe de apă pentru a stabili dacă aceasta este potabilă. Fântânile în care se va demonstra că apa nu este potabilă vor fi casate, cu amplasarea în apropierea a unui anunţ. Apa din aceste fântâni este considerată tehnică şi nu poate fi folosită ca sursă de alimentare. Calitatea apei fântânilor şi izvoarelor este schimbătoare, acesta fiind condiţionat de un şir de factori externi, inclusiv ploile abundente şi topirea în masă a zăpezilor, amplasarea WC, fracţia lichidă a deşeurilor zootehnice, care pot înrăutăţi calitatea apei. În scopul prevenirii apariţiei şi răspândirii în masă a bolilor diareice acute şi a unor boli netransmisibile este necesar ca apa să fie folosită pentru băut numai după fierbere. Anual administraţia SA „Apă-Canal Chişinău” alocă pentru dezinfectarea şi întreţinerea celor 59 de fântâni din gestiune peste 600 de mii de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.