Apă-Canal Chişinău are nevoie urgent de investiţii pentru a reînnoi reţelele învechite

„Apă-Canal Chişinău” necesită investiţii de urgenţă pentru a reînnoi sau a înlocui reţelele şi utilajele învechite. Potrivit unui comunicat de presă al întreprinderii, majoritatea reţelelor de apă sunt utilizate de peste 23 de ani, în condiţiile în care perioada lor de exploatare este de 20 de ani, transmite Info-Prim Neo. Având în vedere gradul avansat de uzură a reţelelor, „Apă-Canal Chişinău” susţine că este oportună înlocuirea în fiecare an a circa 10% din lungimea reţelelor, iar aceste lucrări ar costa peste 429 de milioane de lei. În acelaşi timp, sursele proprii de finanţare ale întreprinderii, provenite din venituri, sunt de doar circa 110 milioane. Lungimea totală a reţelelor de apă propusă pentru a fi înlocuite anul acesta este de 190 km. În special, impactul acestor lucrări va consta în reducerea considerabilă a pierderilor tehnologice de apă. Pe parcursul anului 2012 „Apă-Canal Chişinău” a efectuat investiţii directe de peste 100 de milioane de lei. Au fost reabilitate 90 de kilometri de reţele de apă şi canalizare. Lungimea reţelelor de apă şi de canalizare în Chişinău este de peste 2864 km. Costul înlocuirii unui kilometru de reţea constituie în medie 1,5 mln de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.