Furnizorul de apă din capitală anunţă deconectări temporare în alimentarea cu apă a reţelelor din satul Dobrogea pe parcursul zilei de vineri, 20 februarie, în legătură cu executarea lucrărilor planificate. Lucrările vor începe la ora 09.00 şi vor dura până la 18.00, transmite IPN cu referire la o informaţie a SA „Apă-Canal Chişinău”.
De la ora 10.00 şi până la ora 14.00, fără apă la robinet pot rămâne şi locuitorii blocurilor de pe bulevardul Dacia, 32-40, inclusiv cu fracţii, în legătură cu efectuarea lucrărilor de către compania „Red Union Fenosa” la Staţia hidrofor din bulevardul Dacia, 38/12, fapt care ar putea duce la posibile deconectări ale energiei electrice.
După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificaţi. Mai multe informaţii pot fi obţinute la numărul de telefon: (022) 25-66-66.