AO „Pentru Familie” despre festivalul LGBT: este o încălcare a moralităţii

Membrii Asociaţiei Obşteşti „Pentru Familie” susţin că activităţile pe care le organizează Centrul „Genderdoc-M” în cadrul Festivalului „Curcubeul peste Nistru” sunt o încălcare publică a moralităţii. Potrivit lor, pentru a avea familii fericite tinerele generaţii nu trebuie să fie martore la astfel de manifestaţii, la care imoralitatea şi desfrâul se prezintă drept normalitate.

Vitalie Marian, vicepreşedintele „Pentru Familie”, a declarat miercuri, 13 mai, la o conferinţă de presă la IPN, că o constatare tristă este faptul că instituţia familiei se confruntă cu probleme grave, cum ar fi divorţul, migraţia, sărăcia, iar pe lângă toate acestea  asistăm şi la un şir de alte fenomene iniţiate de un grup de persoane care încearcă să rescrie definiţia familiei. „Genderdoc-M”, organizaţie care reprezintă homosexualii din Republica Moldova, organizează un şir de evenimente menite tocmai să atingă acest scop – să rescrie definiţia familiei”, a notat Vitalie Marian.

Un alt membru al asociaţiei „Pentru Familie”, Irina Batin, a spus că astfel de parade contravin moralităţii. Homosexualitatea este incompatibilă cu viaţa de creştin, dar există iertare pentru fiecare homosexual care vine la Hristos pentru a a se pocăi, a mai spus membra asociaţiei.

Pentru duminică, când comunitatea LGBT va organiza Marşul Egalităţii, membrii asociaţiei „Pentru Familie”  au anunţat că, împreună cu alţi creştini, dar şi feţe bisericeşti, vor veni în centrul capitalei pentru a se ruga. „Ne vom ruga pentru persoanele robite de această patimă, ca Dumnezeu să le dea pocăinţă, prin cunoaşterea adevărului să ajungă să capete iertare şi eliberare de această robie. Ne vom ruga pentru tânăra generaţie, ca să fie păstrată într-o mentalitate corectă”, a spus Irina Batin.

Rugăciunile vor fi organizate  în scuarul monumentului Ştefan cel Mare, începând cu ora 12.00.

  • irina batin despre rugaciune.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.