AO Moldova mea dezaprobă desemnarea lui Dorin Recean

Asociația obștească „Moldova mea” dezaprobă desemnarea fostului ministru de interne, Dorin Recean, în calitate de candidat la funcția de prim-ministru. Într-o conferință de presă la IPN, liderul asociației, Fiodor Ghelici, a spus că la prezidențiale a îndemnat membrii și simpatizanții asociației să o susțină pe Maia Sandu, iar acum deciziile șefei statului dezamăgesc.

Fiodor Ghelici a declarat că oamenii au avut speranțe mari atunci când au făcut agitație pentru alegerea Maiei Sandu în funcția de președinte. A urmat și o întrevedere, la care de asemenea, i-au exprimat sprijinul.

Decizia șefei statului de a-l desemna pe Dorin Recean candidat la funcția de prim-ministru decepționează. „Ați apropiat de dumneavoastră o persoană care nu se deosebește de acei criminali care au participat la fabricarea dosarelor, care sunt dați în urmărire”, a spus Fiodor Ghelici. „Cu acest gest ați pus cruce, ați dat o lovitură societății, dar și propriei imagini. Promovați la putere un criminal complice la infracțiuni”, a adăugat liderul asociației Moldova mea.

Acesta a mai spus că nu înțelege care ar fi meritele lui Dorin Recean care să-l facă potrivit pentru această funcție. Din contra, candidatul desemnat ar fi implicat în mai multe fărădelegi. Iar dacă majoritatea parlamentară va susține învestirea Guvernului Recean, va suferi eșec la următoarele alegeri. 

Fiodor Ghelici a precizat că aceasta este poziția celor circa 500 de membri ai asociației „Moldova mea”, care sunt atât persoane juridice, cât și fizice din diverse domenii.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.