Dacă Republica Moldova va întrerupe programul dobândirii cetățeniei prin investiții, va trebui să plătească despăgubiri de câteva milioane de euro consorțiului de companii responsabil de implementare. Ministrul economiei și infrastructurii, Vadim Brînzan, a spus astăzi la o conferință de presă că a fost luată o pauză în desfășurarea programului, până vor fi evaluate toate riscurile legate de acesta, transmite IPN.
Vadim Brînzan a spus că a avut recent o întrevedere cu responsabilii consorțiului care gestionează programul. Toți s-au declarat deschiși pentru dialog, astfel ca procesul de obținere a cetățeniei să devină mai transparent. Momentan s-a luat o pauză, în condițiile în care Parlamentul a votat în prima lectură anularea programului.
Vadim Brînzan menționează că acest program, așa cum este acum, prezintă riscuri legate de structura tranzacțiilor financiare. La fel, a apărut un sentiment de obscuritate, spune ministrul, menționând că este necesar să se cunoască care sunt beneficiarii finali ai consorțiului de companii care au grijă de program. Se cer verificări și asupra celor zece operatori locali care perfectează actele primite de la doritorii de a obține cetățenia prin investiții.
Până acum, au fost acceptate două cereri de acordare a cetățeniei prin investiții. Un solicitant este din Australia, altul din India. 34 de cereri se află în proces de examinare. Majoritatea solicitanților sunt din Asia, Oceania, SUA. Din Europa sunt mai puțini.
Parlamentul Republicii Moldova a aprobat programul cetățeniei prin investiții în noiembrie anul trecut. Acordarea cetățeniei prin investiții prevede vărsarea a 100 de mii de euro în bugetul de stat, pentru proiecte de dezvoltare durabilă a Moldovei.