Anul se va caracteriza printr-o stabilitate a leului moldovenesc, economist

Anul 2022 va fi caracterizat printr-o stabilitate a leului moldovenesc, cu o ușoară tendință de depreciere. O spune economistul Veaceslav Ioniță, care consideră că, cel mai probabil, Banca Națională a Moldovei va face intervenții prudente, care vor permite leului să meargă pe o linie a echilibrului. Expertul Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”  anticipează pentru acest an o stabilizare a cererii și a ofertei pe piața valutară. Potrivit estimărilor sale, cursul valutar față de dolar și euro va continua să fie stabil, cu o ușoară tendință de depreciere a leului, transmite IPN.

Potrivit economistului, creditele de consum, care au crescut dramatic în 2021 și care au creat un deficit de valută, se vor tempera în 2022. Șocul energetic va fi mai mic comparativ cu 2021. La fel și deficitul valutar. „În 2021 a fost forțată menținerea leului prin intervenția a 305 milioane de dolari. Sper că în 2022 inflația va fi mai mică, ceea ce va permite leului să se ducă la o ușoară depreciere”, a declarat expertul în cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.

În Republica Moldova, cursul valutar este format din cererea de valută, oferta de valută și intervenția băncii centrale pe piața valutară. În 2021, ca și în alți ani, BNM a intervenit activ pe piața valutară pentru a asigura aprecierea sau deprecierea leului moldovenesc, în dependență de tendințele de pe piață. Pe termen scurt, instrumentul de bază de stopare a inflației în Republica Moldova este cursul valutar. O inflație mare înseamnă prețuri șoc pentru populație, deoarece de cursul valutar depinde prețul mărfurilor de import, care domină în consumul moldovenilor. Când se depreciază leul, cresc prețurile, iar când se apreciază – prețurile scad.

Analistul economic a menționat că în Republica Moldova jucătorul de bază pe piața valutară este populația, care întotdeauna are vânzări nete pozitive. Pe de altă parte, sunt și agenții economici, care au nevoie de valută. Populația vinde valută, iar agenții economici – o procură. Diferența dintre ce vinde și ce procură populația reprezintă vânzările nete de valută, care intră pe piața valutară. În 2021, populația a vândut 4 miliarde de dolari, cu 600 de milioane mai mult decât în anul 2020. Volumul mare de vânzări de valută în 2021 parțial se datorează economiilor din 2020.

Veaceslav Ioniță spune că, de la independență și până în prezent, BNM a procurat de pe piața valutară circa două miliarde de dolari, oferind în schimb lei pentru necesitățile cetățenilor și economiei. Această valoare a fost atinsă în 2013. După criza bancară din 2014, BNM a fost nevoită să vândă un miliard de dolari. Ulterior a recuperat până la 2 miliarde 350 de milioane de dolari. Anul trecut a vândut 300 de milioane de dolari. Însă rezervele valutare ale instituției practic nu au fost atinse, datorită suportului extern din partea Uniunii Europene și FMI. În 2021 rezervele valutare  au atins un volum record, de 4 miliarde 073 de milioane de dolari. După ce au făcut intervențiile anul trecut, pe fundalul temperării cursului valutar, rezervele BNM au scăzut la 3 miliarde 773 de milioane de dolari, iar până la sfârșitul anului s-a recuperat până la 3 miliarde 900 de milioane.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.