Anii 2017 și 2018, din punct de vedere economic, au fost ani ratați și creșterea care a fost înregistrată, mai degrabă, înseamnă o recuperare decât dezvoltare. De această părere sunt experții Veaceslav Negruța, Veaceslav Ioniță și Sergiu Tofilat, transmite IPN.
Veaceslav Negruța, expert Transparency International Moldova, susține că din punct de vedere al potențialului de creștere, de investiții, atât anul 2017, cât și 2018 au fost ani ratați. Potrivit lui, investițiile serioase, în special cele din afară, sunt încă în așteptare, iar acest lucru se datorează, în mare parte, lipsei de coerență în politici economice și financiare.
În plus, atât în 2017, cât și în 2018 Moldova nu a beneficiat de resurse suficiente din partea UE și FMI din cauza faptului că autoritățile Republicii Moldova au fost ghidate de o agendă de business, de grup. „De fapt, Moldova s-a trezit din nou izolată de tot ce se cheamă procese economice active și a fost lipsită inclusiv de cele 100 de milioane de euro, asistență macrofinaciară”, a spus Veaceslav Negruța la emisiunea „Ora expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV.
Expertul economic Veaceslav Ioniță susține că în anii 2017 și 2018 mai degrabă a fost vorba de o recuperare în economie. „Cât privește partea economică, la exporturi avem creștere – 80% din creștere este determinată de UE. Dar această creștere mai mult seamănă a recuperare. După ce ai căzut, noi acum încet-încet ne întoarcem unde am fost”, a menționat Veaceslav Ioniță. Expertul numește cea mai mare ratare a anului 2018 incapacitatea autorităților de a restabili relațiile cu partenerii externi.
Expertul comunității WhatchDog.md Sergiu Tofilat afirmă că ultimii trei ani de dezvoltare a Republicii Moldova se caracterizează prin „stabilitate în politici incoerente ale guvernării, în cheltuirea irațională a banului public, în decizii care nu se bazează pe logica economică”. „Tot ce se face, din păcate, nu este în favoarea cetățeanului și drumul acesta nu duce nicăieri. Noi, de fapt, irosim și timpul, și banii publici și lucrul acesta afectează destul de grav situația noastră pentru că cetățenii din Moldova nu așteaptă, lumea pleacă”, spune expertul.