{Analiză Info-Prim Neo, post-scriptum la ciclul „Moldova-20! Încotro?” RELUARE din 24 august 2012 } *** {Timp de mai multe zile din luna august 2012, Agenţia Info-Prim Neo a reluat seria de analize realizate anul trecut la rubrica „Moldova-20! Încotro?”. Ni s-a părut important să amintim că fiecare din cei 20 de ani, pe atunci, de independenţă a Republicii Moldova îşi are însemnele sale şi rolul său în ceea ce s-a întâmplat în această perioadă şi, fără îndoială, în ceea ce are să i se întâmple ţării şi oamenilor ei în viitor. Solicitaţi de Agenţie, politicieni, analişti, experţi şi personalităţi în diferite domenii au apreciat atât principalele evenimente derulate într-un anume an, cât şi impactul lor asupra ţării în ansamblu. Pentru că de atunci a mai trecut un an de independenţă, ni s-a părut util să-l privim şi pe acesta în aceeaşi formă, prin aceeaşi prismă. } *** [Ianuarie:] Este omorât Vadim Pisari de către un pacificator rus. Au loc proteste împotriva postului de pacificatori de la Vadul lui Vodă. Apar propuneri să fie modificat statutul misiunii de pacificare din Zona de Securitate. Au loc mai multe proteste la Ambasada Rusiei la Chişinău. Partidul Comuniştilor (PCRM) îl propune la funcţia de preşedinte pe primul guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei. Politologul Oazu Nantoi îşi înaintează candidatura la preşedinţie. Curtea Constituţională declară neconstituţionale alegerile prezidenţiale din decembrie 2011. Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) propune referendum pentru modificarea Constituţiei cu referire la alegerea preşedintelui. [Februarie:] PCRM protestează la şedinţele comisiilor parlamentare. Comuniştii cer alegeri anticipate. AIE renunţă la referendum. Partidul Liberal (PL) renunţă la preşedinţia Parlamentului şi acuză colegii de alianţă de jocuri pe la spate. Deputaţii comunişti boicotează şedinţele Parlamentului. PL nu a votat pentru desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la 15 martie. Igor Dodon anunţă că va negocia cu AIE numai după ce va fi găsit un candidat. Veronica Bacalu este desemnată ca şi candidat la preşedenţie de către Partidul Liberal-Democrat din Moldova (PLDM) şi Partidul Democrat (PDM), PL nu este de acord. Este cerută demisia lui Artur Reşetnicov din funcţia de vicepreşedinte al legislativului. [Martie:] Are loc şedinţa comună a Guvernelor României şi Moldovei la Iaşi. PL anunţă că viitorul preşedinte trebuie să semneze un acord cu partidul. Sunt stabilite alegeri prezidenţiale pentru 16 martie. Igor Dodon cere un test de statalitate de la viitorul preşedinte. PCRM anunţă că nu va participa la alegeri şi anunţă proteste de amploare pentru 16 martie. Este numit Nicolae Timofti ca şi candidat din partea alianţei la alegeri prezidenţiale. Grupul Dodon votează şi este ales Nicolae Timofti ca preşedinte. PL cere Procuratura Generală. Deputaţii comunişti nu renunţă la boicot. Preşedintele ales s-a angajat să asigure supremaţia legii. Nicolae Timofti susţine modificarea Constituţiei. Alegerile preşedintelui au fost validate. Vladimir Voronin este personalitatea politică în care cetăţenii au cea mai mare încredere. [Aprilie: ] Igor Dodon cere funcţii de control pentru opoziţie. Postul de televiziune NIT a rămas fără licenţă. PCRM susţine protestele împotriva Legii antidiscriminare. Moldovenii din diaspore cer adoptarea Legii antidiscriminare. Liga Tineretului Rus împarte panglica Sf. Gheorghe în centrul capitalei. Preşedintele nu a promulgat Legea privind castrarea chimică a pedofililor. Başcanul Găgăuziei spune că va pregăti propria lege pentru a studia istoria Moldovei. Guvernul a aprobat rechemarea ambasadorului Republicii Moldova din Moscova. Vladimir Voronin afirmă că alegerea preşedintelui nu a stabilizat situaţia politică din ţară. [Mai:] Ministerul Justiţiei a definitivat o nouă redacţie a proiectului Legii antidiscriminare. Marian Lupu este sceptic că Moldova ar putea obţine regim fără vize cu UE în 1-2 ani. Vlad Filat declară că Guvernul îşi va da demisia dacă Moldova nu va obţine regimul fără vize cu UE. Legea antidiscriminare devine Legea privind egalitatea de şanse. PDM îşi propune să devină partidul nr.1 până la următoarele alegeri. Marian Lupu subliniază că la 1 ianuarie 2013 nu vom călători fără vize în UE. Filat îi recomandă lui Lupu să fie mai optimist şi să se ţină de administrarea Parlamentului. Legea privind asigurarea egalităţii a fost votată. Alianţa de guvernare este învinuită că a trădat poporul. Un oficial german declară că Moldova se poate integra în UE şi fără regiunea transnistreană. [Iunie:] 3 deputaţi părăsesc PCRM invocând că s-au săturat de boicotul parlamentar. Vladimir Voronin este reales preşedinte al PCRM. Vadim Mişin anunţă că îşi creează propriul partid. PCRM s-a întors în Parlament. PCRM solicită suspendarea lui Vlad Plahotniuc. Lupu – reales în funcţia de preşedinte al PDM, Plahotniuc – avansat în funcţia de prim-vicepreşedinte. Comisia Europeană a decis avansarea Moldovei la a II-a fază privind vizele. Apar declaraţii precum că liberalizarea regimului de vize s-ar putea încheia la sfârşitul anului 2013. Este anunţat că Angela Merkel va întreprinde o vizită oficială la Chişinău n luna august. [Iulie:] Începe scandalul Volkov, prin care se vehiculează că sunt spălaţi bani din fonduri europene, sunt acuzaţi Roman Revenco, pe atunci director al Serviciului Grăniceri şi Alexei Roibu, pe atunci ministru de interne. Tarlev şi Mişin fac partid. Parlamentul de la Chişinău a condamnat regimul totalitar comunist. Parlamentul a aprobat în lectură finală politica bugetar-fiscală pentru 2013. Are loc vizita prim-ministrului român, Victor Ponta, la Chişinău. Şefii misiunilor diplomatice moldoveneşti se adună la Chişinău. Roman Revenco este demis. Găgăuzia propune pedepse penale pentru îndemnurile de lichidare a statalităţii. Alexei Roibu, ministrul de interne şi Mihail Şleahtiţchi, ministrul educaţiei, demisionează. Sunt numiţi noii miniştri – Maia Sandu şi Dorin Recean. Consilierii comunişti de la Bălţi decid desfăşurarea unui referendum cu privire la lărgirea autonomiei localităţii. Au loc proteste ale agricultorilor în toată ţara. [August:] Şedinţa Guvernului are loc la Bălţi. Guvernul aprobă conferirea municipiului Bălţi a statutului de unitate teritorial-administrativă de nivelul doi. Noul ministru de interne declară că MAI ar putea merge pe exemplu Georgiei în implementarea reformei poliţiei. Nu sunt validate o bună parte din semnăturile colectate pentru desfăşurarea referendumului cu privire la aderarea la Uniunea vamală. Este demis şeful Fiscului, Nicolae Platon. Urma să aibă loc un marş unionist la Bălţi, acesta s-a soldat cu incidente şi ciocniri între manifestanţi şi contramanifestanţi. Este aşteptată în vizită cancelarul german, Angela Merkel. [{Selecţie de evenimente, realizată de Mariana Galben, în baza fluxului de ştiri Info-Prim Neo}] *** [ANUL 2012 în viziunea lui Kalman Mizsei, ex-reprezentant special al Uniunii europene în Republica Moldova] Atunci când sunt întrebat să evaluez Republica Moldova în 2012 - un an care încă nu s-a încheiat - în mod inevitabil mă gândesc la trei aspecte: procesul de construire a statului, bunăstarea populaţiei pe termen lung şi, în cele din urmă, includ, de asemenea, aproximativ jumătate de milion de oameni de pe malul stâng al Nistrului. Din toate cele trei perspective 2012 promite să fie un an bun, dar unul care nu a realizat (încă) schimbări ireversibile în ceea ce priveşte perspectivele pe termen lung. De asemenea, veştile bune sunt toate cuplate nu numai cu provocări, ci şi cu paradoxuri mari. Totuşi, cred că este important să spunem ferm: 2012 este un an relativ bun pentru Republica Moldova. În primul rând, criza constituţională cu privire la alegerea preşedintelui s-a încheiat, şi s-a încheiat cu unele note pozitive şi importante. Pentru cei care urmează gândirea mea politică în raport cu Moldova - şi care nu o fac dintr-un tranşeu sau altul, nu vor fi surprinşi de faptul că, în timp ce nu sunt confortabil cu privire la procedura prin care preşedintele a fost ales, deoarece ridică întrebări legitime cu privire la constituţionalitate, salut, totuşi, numirea lui Nicolae Timofti ca persoană şi faptul că el a fost ales preşedinte în mod consensual, cel puţin în coaliţia de guvernământ. Mult timp am susţinut faptul că puterile relativ slabe ale preşedintelui nu trebuie să fie consolidate şi că alegerea preşedintelui trebuie în continuare să-i aparţină parlamentului, subliniind supremaţia legislativă asupra puterii deţinute de către o singură persoană. Ar trebui să adaug, de asemenea, că ceea ce pledez nu este lipsit de riscuri într-un stat fragil. Cu toate acestea, soluţiile constituţionale pe care alţii le propun, de multe ori, din comodităţi politice, conţin riscuri mai mari pentru dezvoltarea democratică pe termen lung a Republicii Moldova. Cititorii mei îşi vor aminti, de asemenea, faptul că am fost ferm împotriva bricolajului „flexibil” cu Constituţia pe care preşedintele interimar l-a afişat începând cu anul 2010. Eu cred că pentru Moldova ar fi mai bine acum, dacă toate instituţiile internaţionale ar fi luat aceeaşi poziţie principală atunci. Cel mai important motiv pentru care salut alegerea preşedintelui este faptul că, în persoana lui Nicolae Timofti, văd şansa că el nu va încerca să acapareze mai multă putere, decât îi este conferită de către Constituţie. În plus, ţinând cont de experienţa sa profesională şi personală, se poate spera că el va arăta un exemplu de comportament prudent şi necorupt în poziţia sa. Ca şi expert în drept el este cineva în care se poate avea încredere că va proteja Constituţia dincolo de orice jocuri politice. El poate face mult pentru a consolida supremaţia legii în Moldova şi, printr-o abordare imparţială a partidelor politice, poate contribui, de asemenea, la aprofundarea democraţiei. Desigur, există un paradox în toate aceste lucruri, aşa cum remarcabilii democraţi ai Republicii Moldova, Igor Boţan, Arcadie Barbăroşie şi alţii au subliniat în mod corect: rezultatul favorabil de acum este un rezultat al unui proces profund vicios timp de doi ani în care membrii coaliţiei - fiecare dintre ei – s-au jucat cu interpretarea Constituţiei Republicii Moldova într-un mod „flexibil”. (Când am încercat să rezist acestui lucru în 2010 în calitate de oficial european, am făcut-o pentru că am fost îngrijorat de riscul de a schimba regula jocului prin utilitate politica, astfel încât să fie tratată de către clasa politica din Republica Moldova ca un precedent, exact în modul în care în ultimii doi ani s-a materializat). Există o mulţime de reproşuri şi pentru opoziţie: în această perioadă, Partidul Comuniştilor nu a jucat rolul unei opoziţii constructive pe care ar trebui să-l joace o opoziţie într-o democraţie. Multe sunt de înţeles în atitudinea lor dar, în general, tranziţia partidului comuniştilor către un partid democratic european este încă înainte. Primul lor reflex rămâne să boicoteze Parlamentul, acuzaţia către oficialii europeni că ar afişa standarde duble este exagerată, propaganda canalului lor de televiziune este de multe ori dincolo de ceea ce este obişnuit într-o democraţie, unele dintre reacţiile şi aderenţele la Lenin sunt profund atavistice. Cu toate acestea, direcţia pentru ilegalizarea opoziţiei pentru care aproximativ 40 la sută din spectrul politic votează, este profund tulburătoare pentru orice democrat. Aici avem o situaţie pentru care nimeni nu poartă vina separat, toată lumea activează mai rău decât ar fi de dorit. Trăim într-un mediu internaţional imperfect. În regiune calitatea democraţiei s-a deteriorat, în unele ţări se merge spre tendinţe autoritare. Trebuie să apreciem faptul că Republica Moldova este, oricât de imperfectă, încă o democraţie şi această valoare trebuie să fie protejată. Cu toate acestea, elita moldovenească trebuie să muncească mai eficace în viitor, dacă vrea cu adevărat să se integreze cu Europa şi, dacă vrea cu adevărat să reintegreze Transnistria. Ceea ce ţine de a doua parte, Moldova trebuie să devină mai atractivă pentru locuitorii regiunii. Cum ar trebui să se întâmple aceasta? În primul rând, prin reforme, economia trebuie să devină mult mai dinamică. Continui să subliniez că Moldova trebuie să fie încurajată de exemplul reformelor economice şi de stat ale Georgiei - pentru a obţine o operativitate mai mare este greu de realizat. Eu înţeleg grijile politice: reformele guvernului din 1999 au eşuat, probabil, din cauza nepopularităţii în societate a reformelor de atunci pe termen scurt. Cu toate acestea, reformele sunt extrem de necesare. Moldova trebuie să creeze pieţe mai eficiente şi demonopolizate care sunt atragă investiţiile străine. Aici este important să ne amintim că în 2008 ţara a atras deja aproximativ un miliard de euro investiţii străine. Investiţiile străine - în special dintr-o varietate de domenii economice de la investitorii europeni – sunt recomandabile nu numai din cauza impactului său direct, ci, de asemenea, din cauza influenţei lor asupra culturii economice şi de guvernare. Aceste reforme nu au loc aproape deloc, iar acest lucru trebuie schimbat. În acest sens, 2012 a fost un an pierdut, cu excepţia unui domeniu foarte important: situaţia macroeconomică rămâne echilibrată, spre deosebire de ultimii ani înaintea guvernului Filat. Reforma birocraţiei de stat este a doua provocare la fel de importantă, inclusiv o reformă curajoasă a salariilor, astfel încât să se poată lupta cu corupţia. Crearea instituţiilor anticorupţie nu este, în esenţă, o soluţie, în schimb, poate agrava problema, deoarece în mod tradiţional, astfel de instituţii în fosta Uniune Sovietică sunt folosite pentru a hărţui oponenţii politici şi nu pentru a combate corupţia sistemică. Uniunea Europeana a contribuit la schimbările pozitive în mod semnificativ, inclusiv la alegerea preşedintelui. De asemenea, sprijinul financiar este generos. Fac referire la articolul convingător al lui Victor Chirilă, publicat aici, pe www.info-prim.md, care expune în mod clar de ce este în interesul pe termen lung al Moldovei să se integreze în Uniunea Europeana, în ciuda dificultăţilor sale actuale, şi nu în spaţiul eurasiatic. Cu toate acestea, UE trebuie, de asemenea, să facă mai mult în cazul în care doreşte să sprijine, într-un mod durabil, speranţa sa pentru o poveste de succes în Europa de Est. În situaţia sa politică actuală, Republica Moldova are nevoie de autoritatea inteligentă a UE, un rol de arbitru pe care numai Uniunea noastră îl poate juca, bazat pe credibilitatea sa democratică şi imparţialitatea politică. UE are un rol de neînlocuit în medierea conflictelor politice de genul: închiderea canalului de televiziune al opoziţiei, iar acum şi legislaţia pune în pericol însăşi existenţa acestei opoziţii, care este în continuare cel mai mare partid din ţară. Ambele părţi trebuie să facă mai mult pentru a evita crearea unui rezultat profund nedemocratic şi văd în UE singurul interlocutor credibil pentru a asista părţile implicate în conflict să găsească o soluţie care avansează şi nu subminează democraţia moldovenească. Dacă cineva s-a îndoit de faptul că democraţia moldovenească are nevoie de această aprofundare, evenimentele urâte din Bălţi ar trebui să servească ca un apel de trezire. Aceasta, de asemenea, ilustrează care este preţul tergiversării reformelor vitale: un model pentru descentralizarea administrativă a fost deja disponibil de ceva timp, însă voinţa politică a lipsit. Nu putem decât să sperăm că acest proces nu va fi unul care să îngrijoreze, dar va folosi experienţa pentru a realiza un echilibru corect - spre deosebire de cazul autonomiei Găgăuziei, unde descentralizarea a avut loc mai mult pe hârtie. Uniunea Europeană ar putea contribui, de asemenea, mai mult la asigurarea unui proces de reformă economică şi statală vitale pentru eficienţa economică care, pe de alta parte, este o condiţie prealabilă pentru a găsi soluţii politice bune. Economia Republicii Moldova are nevoie de creştere rapidă, deoarece este încă cea mai săracă ţară din Europa; iar creşterea necesită investiţii care vor veni numai dacă regulamentele de tip sovietic nu vor sta în calea întreprinderilor/afacerilor şi atunci când birocraţii de stat nu vor fi coruptibili. În 2012 diplomaţia externă a rămas ramura succesului pentru Guvern. Moldova a înregistrat progrese foarte importante şi reale în procesul de integrare europeană, fără a se înstrăina de vecinii săi şi de partenerul vital pe termen lung, Rusia. Ţara a trecut prin sarcini grele demonstrând competenţă. Progrese esenţiale au fost înregistrate în negocierea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni şi pentru acordul de liber schimb cu UE. Acesta este un proces mai lent decât ceea ce aşteaptă publicul din Moldova, însă mult mai rapid decât oricine altcineva l-ar atinge în circumstanţele date. Aici avem un alt paradox: în timp ce Moldova a devenit „elevul exemplar al Uniunii Europene”, reforma şi performanţele sale democratice sunt analizate mai puţin critic decât ar fi de dorit. Atât lentoarea înregistrată pe care o au cele doua procese de integrare decisive, cât şi tendenţiozitatea percepută în modul în care UE abordează conflictul politic intern, a dus la scăderea popularităţii Uniunii noastre printre oameni. Ambele aspecte trebuiesc abordate, deoarece, repet, viitorul prosper şi democratic al Moldova este în Europa. Şi aici sunt elementele pentru reglementarea transnistreană. În primul rând, dacă cineva s-a îndoit de faptul că conflictul transnistrean trebuie rezolvat, în acest an evenimentele politice interne au oferit din nou răspunsul: provocarea disputei interetnice nu poate fi evitată prin ignorarea provocării transnistrene. De fapt, aceleaşi abordări guvernamentale sunt necesare pentru sarcinile politice interne şi sociale ca şi faţă de Transnistria. Moldova are nevoie de un stat profund democratic, care să fie capabil să facă faţă problemelor sale etnice. Poate este nedrept pentru cea mai săracă ţară europeană să se aştepte la maturitatea democratică, atunci când aceasta democraţie este redusă în ţările vest europene mai bogate şi cu tradiţii democratice de mai mult timp. Însă provocarea Moldovei nu poate fi evitată - aceasta este o condiţie prealabilă pentru succesul Moldovei pe termen lung. Anul 2012 a cunoscut un progres constant în procesul reglementării transnistrene. Probleme cum ar fi reluarea traficului feroviar al trenurilor de marfă au fost rezolvate, şi multe altele sunt discutate în formatul 5 +2, precum şi în cadrul grupurilor de lucru bilaterale. Acest aspect de jos în sus, după cum am susţinut întotdeauna, este vital pentru crearea condiţiilor de reglementare. Foarte încurajatoare este relaţia personală puternică dintre Vlad Filat şi Evghenii Şevciuk. Aceasta va putea ajuta la rezolvarea mai multor dispute care anterior ar fi dus la escaladarea retoricii negative la ambele părţi. Există, de asemenea, limite pentru această diplomaţie personală, iar birocraţia din Moldova, în mod clar, trebuie să facă mai mult pentru a accelera progresele înregistrate în cadrul grupurilor de lucru şi în implicarea transnistrenilor în rezolvarea problemelor pe care îi afectează, după reintegrare. Deşi includerea lor în cadrul negocierilor de liber schimb este din nou un progres foarte promiţător. Moldova trebuie să devină atractivă pentru transnistreni - şi acest lucru necesită exact aceleaşi reforme interne şi sprijin din partea UE care să ajute la abordarea problemelor interne ale societăţii moldoveneşti de pe malul drept al Nistrului. Să nu uitam despre schimbările promiţătoare din regiunea transnistreană: la alegeri, când locuitorii şi-au exprimat liber preferinţa politică, i-au cerut lui Igor Smorniv, după ce a fost la cârmă timp de 20 de ani, să abandoneze puterea în favoarea lui Evghenii Şevciuk. El trebuie acum să rezolve probleme economice foarte dificile pe care le-a moştenit. În mod evident, economia Transnistriei nu poate fi reînviată în cazul în care izolarea continuă: Evghenii Şevciuk trebuie să continue energic politica de deschidere spre Moldova, precum şi către exterior. Democratizarea Transnistriei rămâne o provocare, dar odată cu schimbările din decembrie 2011 acest lucru este posibil. Deci, în general, 2012 este un an promiţător, dar Moldova rămâne, totuşi, o ţară cu imense complexe, unde diverse culturi se întâlnesc şi unde, probabil pe nedrept, acest lucru necesită soluţii mai dificile, mai chibzuite, pe care alte locuri, mai norocoase, nu trebuie să le abordeze. Vizita Angelei Merkel ne aminteşte că Republica Moldova a reuşit să se pună pe harta europeană - acest capital politic acum trebuie să fie folosit la maximum, pentru a atinge obiectivul pe termen lung de prosperitate economică pentru poporul şi viabilitatea statului său. [Kalman Mizsei, ex-reprezentant special al Uniunii Europene în Republica Moldova, pentru Info-Prim Neo]