[ Analiză Info-Prim Neo din ciclul „Moldova-20! Încotro?”] [Fiecare din cei 20 de ani de Independenţă a Republicii Moldova îşi are însemnele sale şi rolul său în ceea ce s-a întâmplat în această perioadă şi, fără îndoială, în ceea ce are să i se mai întâmple ţării şi oamenilor ei în viitor. Solicitaţi de Info-Prim Neo, politicieni, analişti, experţi, personalităţi din diferite domenii apreciază atât principalele evenimente derulate într-un an anume, cât şi impactul lor asupra ţării în ansamblu.] [ANUL 1994 în viziunea expertului în drept constituţional, Vitali Catană] [6 martie] S-a desfăşurat Referendumul „Sfat cu poporul”. 95,4% din numărul participanţilor s-au pronunţat pentru Independenţa Republicii Moldova. [16 martie] Antrenarea Republicii Moldova în Programul Blocului Nord-Atlantic (NATO) „Parteneriatul pentru pace”. [8 aprilie] Are loc ratificarea Acordului privind crearea Comunităţii Statelor Independente. [12 aprilie] Pentru prima dată este pusă în discuţie ideea acordării unui statut politic raioanelor din stânga Nistrului. [7 iunie] Este adoptată Hotărârea Parlamentului privind Imnul de Stat al republicii Moldova, fiind acceptate versurile lui A. Mateevici „Limba noastră”. [29 iulie] Adoptarea Constituţiei Republicii Moldova. [7 decembrie] Adoptarea legilor privind alegerile locale; privind reforma administrativ-teritorială; privind administrarea publică locală. [13 decembrie] Adoptarea Legii cu privire la Curtea Constituţională. [23 decembrie]Adoptarea Legii privind statul juridic special al Găgăuziei (Gagauz Yeri). [Expertul în drept constituţional, Vitali Catană,] a declarat că cel mai important eveniment al anului 1994 este adoptarea Constituţiei, actul care defineşte un stat şi acest fapt relevă semnificaţia acestui eveniment. „Urmând Declaraţiei de Independenţă ca valoare şi importanţă, Constituţia este actul care măsoară statura oamenilor care formează o comunitate şi dă expresie voinţei şi aspiraţiilor resortisanţilor în raport cu alte entităţi. De aceea, atitudinea cetăţenilor faţă de legea supremă reprezintă un indiciu relevant cu privire la starea societăţii şi a statului pe care această societate îl constituie. Nu este întâmplător faptul că ziua de 29 iunie a trecut fără să fie marcată în mod special de către cetăţenii Republicii Moldova. Disfuncţionalităţile cuprinse chiar în textul Constituţiei exprimă starea debusolată în care se află locuitorii din acest spaţiu. Ziua Vinului sau orice altă zi care este marcată ca fiind ziua unei profesii, de exemplu, sunt sărbătorite cu mai mult fast”, a declarat Vitali Catană. Potrivit lui Vitali Catană, disfuncţionalităţile care se regăsesc în Constituţia Republicii Moldova distorsionează viaţa politică şi împinge Republica Moldova în criză constituţională. Potrivit lui Vitali Catană, nu trebuie să ne surprindă faptul că Republica Moldova este privită ca un stat cu viitor incert şi cu cetăţeni preocupaţi mai mult de petreceri decât de ceea ce definim ca fiind atitudine civică faţă de lucrurile care se întâmplă în jur. „Cred că nu voi greşi dacă voi afirma că atunci când ziua Constituţiei va intra în conştiinţa cetăţenilor Republicii Moldova ca o zi importantă, atunci vom putea spunea că Republica Moldova este un stat împlinit”, a subliniat Vitali Catană. Potrivit expertului, un eveniment negativ pentru Republica Moldova a avut loc la data de 8 aprilie 1994, când Republica Moldova a ratificat acordul de constituire a Comunităţii Statelor Independente, act care a oprit dezvoltarea firească a Republicii Moldova şi apropierea de Uniunea Europeană. Expertul a mai spus că anul 1994 este încărcat cu evenimente importante, cum ar fi adoptarea noului imn pus pe versurile lui A. Mateevici „Limba noastră”, Legea privind statutul juridic special al Gagauz Yeri şi altele, însă toate ar trebui să fie eclipsate de ziua adoptării Constituţiei, act de referinţă pentru cetăţenii care vor să construiască o naţiune civilizată. [Notă Info-Prim Neo:] {Vitali Catană este avocat la Uniunea Avocaţilor din Republica Moldova, analist politic şi expert în drept constituţional. Este licenţiat în drept la Universitatea de Stat din Bucureşti. Are publicate o serie de lucrări, analize în materie de Drept constituţional, dubla/multiplă cetăţenie în Republica Moldova, drepturile minorităţilor etnice şi religioase, relaţiile dintre Biserică şi stat în Republica Moldova , conflictul transnistrean etc. } [Dumitriţa Ciuvaga, Info-Prim Neo]