Anual în R. Moldova sunt înregistraţi circa 7 mii de bolnavi de cancer

Anual, circa 7 mii de cetăţeni ai R. Moldova sunt depistaţi primar cu maladii oncologice. Totodată, în jur de 5 mii de oameni decedează în fiece an din cauza cancerului. Cu scopul educaţiei pentru sănătate şi promovării modului sănătos de viaţă, profilaxiei şi depistării precoce a afecţiunilor oncologice, în perioada 18 - 23 iunie, în R. Moldova se desfăşoară săptămâna “Anticancer”. Potrivit specialiştilor Institutului Oncologic din Moldova (IOM), în structura maladiilor înregistrate în RM cancerul se plasează pe locul 12, iar în structura generală a mortalităţii ocupă locul II, după maladiile cardio-vasculare. Indicele morbidităţii se apropie de 200 la 100 mii de locuitori. Structura generală a morbidităţii oncologice denotă că pe primul loc se menţine cancerul glandei mamare cu peste 11,0%, urmat de cancerul pielii şi cel pulmonar - cu 10%, cancerul gastric - cu 7,05%. Morbiditatea prin tumori maligne la bărbaţi constituie 194,6 la 100 mii populaţie, la femei - 191,3 la 100 mii populaţie feminină, la copii - 8 la 100 mii de populaţie infantilă şi are tendinţă de creştere. Pe parcursul săptămânii „Anticancer” sunt organizate deplasări ale unor grupuri de medici în secţiile consultative din municipiile Chişinău şi Bălţi, în raioanele Soroca şi Cahul, pentru activităţi de consultanţă, profilaxie şi depistare precoce a cancerului. În anul trecut, oncologii au primit bolnavii din Ocniţa, Edineţ, Taraclia, Comrat. Anual, în lume se înregistrează circa 10 milioane de bolnavi de cancer şi decedează peste 6,2 milioane de bolnavi oncologici.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.