Mișcarea Populară Antimafie propune Partidului Acțiune și Solidaritate să inițieze neîntârziat un dialog cu partidele unioniste și pro-europene pentru a identifica condițiile și măsurile compensatorii pentru neparticiparea acestora în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. O scrisoare în acest sens a fost adresată președintelui țării, Partidului Acțiune și Solidaritate, dar și partidelor unioniste, transmite IPN.
Liderului Antimafie, Sergiu Mocanu, crede că unioniștii ar trebui să refuze participarea la alegeri dacă li se va oferi să conducă câteva ministere, în funcție de negocieri. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării ar trebui să fie în mod obligatoriu printre acestea.
Potrivit sugestiilor Antimafie, PAS se va angaja, imediat după formarea Guvernului, să pornească procedura de faliment a întreprinderii Calea Ferată din Moldova și înstrăinarea ei prin negocieri directe către Compania Națională de Căi Ferate „Căile Ferate Române”. PAS se va mai angaja, în termen de trei luni după formarea Guvernului, să pornească o acțiune diplomatică de schimbare a formatului de negocieri privind reglementarea conflictului transnistrean pentru includerea României ca membru cu drepturi depline în actualul format de negocieri „5+2”. Președinta Maia Sandu își va asuma rolul de garant al respectării unui acord ce va conține aceste și eventual alte prevederi propuse de participanți în cadrul negocierilor, a mai spus Sergiu Mocanu.
Mișcarea Populară Antimafie consideră că alegerile anticipate care, prin definiție, constituie o criză politică, socială și economică de proporții, trebuie abordate cu cea mai mare responsabilitate. Această criză lasă un spațiu de manevră extrem de limitat tuturor partidelor politice, de la cele cu șanse electorale incontestabile până la cele cu șanse infim de mici. Pragul electoral de 5% ar putea arunca la coș zeci de mii de voturi ale alegătorilor pro-europeni și unioniști. Acest fapt va spori incontestabil ponderea partidei pro-ruse în viitorul Parlament. Antimafie notează că există pericolul ca un partid „populist, cum este Partidul Nostru, condus de un lider aventurier și cu trecut interlop, Renato Usatîi”, să obțină un așa scor electoral încât președinta Maia Sandu să fie constrânsă să-l nominalizeze pentru funcția de prim-ministru, fie ca exponent al unei alianțe a partidelor pro-ruse, fie a unei alianțe conjuncturale între Partidul Nostru și Partidul Acțiune și Solidaritate. Și într-un caz, și în altul, statul de drept, democrația și relațiile internaționale ale Republici Moldova ar putea intra în colaps pentru un termen nelimitat.
Scrisoarea este adresată președintei Maia Sandu, președintelui PAS, Igor Grosu, liderului PL, Dorin Chirtoacă, secretarul general al PNL, Ion Calmîc, liderului Platformei DA, Andrei Năstase, liderului PUN, Octavian Țîcu, liderului USB, Valeriu Munteanu și liderului AUR din Republica Moldova Vlad Bilețchi.