ANSA atenţionează despre riscul pesticidelor contrafăcute din comerţ

Numărul cazurilor de comerţ ilicit de pesticide depistate de inspectorii Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) este în creştere, iar o explicaţie ar fi că inspectorii nu au putut o vreme să monitorizeze piaţa produselor de uz fitosanitar din cauza moratoriului impus asupra controalelor de stat, care a expirat la 1 noiembrie. Şeful Direcţiei control de produse de uz fitosanitar şi fertilizanţi, Mihail Negrescu, a declarat într-o conferinţă de presă că 75% din produsele retrase de pe piaţă aveau instrucţiunea de folosire în limba ucraineană, fapt ce confirmă contrabanda, întrucât cele importate legal au tradusă în romană această informaţie, transmite IPN.

Mihail Negrescu a subliniat că pesticidele contrafăcute pot fi depistate după preţ mai mic, ambalaj strident şi lipsa inscripţiilor cu laser privind data producerii şi lotul.

Potrivit unui proiect de lege elaborat de ANSA şi care a fost deja votat în prima lectură de Parlament, din 2017 produsele extrase de pe piaţă vor fi plasate în depozite speciale din contul persoanelor culpabile, care, în afară de amenzile prevăzute de lege, vor achita şi arenda depozitelor până la exportarea pesticidelor de pe teritoriul ţării sau până la distrugerea lor. Tot din 2017, proprietarii de depozite vor trebui să deţină licenţă pentru procurarea şi utilizarea fumiganţilor pentru lucrările de prelucrare a spaţiilor şi seminţelor.

În Republica Moldova sunt 630 de depozite autorizate pentru păstrarea produselor de uz fitosanitar. 22 de companii importă pesticide, iar circa 30 de companii importă fertilizanţi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.