ANRE va edita un ghid al consumatorului de energie
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va finaliza, în cursul acestui an, elaborarea unui pliant şi a unui ghid al consumatorului de energie. ANRE consideră că astfel va fi majorat gradul de informare al consumatorilor privind drepturile şi obligaţiile lor, procedurile de soluţionare a litigiilor apărute între ei şi furnizorii de resurse energetice.
Directorul ANRE, Anatol Burlacov, a menţionat că,deşi în ultimii trei ani, numărul petiţiilor s-a redus aproape în jumătate, de la 1200 - în 2004 la 665 - în 2006, în mai bine de jumătate dintre ele semnatarii au solicitat explicaţii şi consultări asupra problemelor cu care se confruntă, ceea ce confirmă faptul că mulţi dintre ei nu-şi cunosc drepturile şi obligaţiile.
Ghidul va cuprinde explicaţii, comentarii şi recomandări ale specialiştilor asupra compartimentelor privind protecţia consumatorilor din actele legislative, normative şi de reglementare din domeniul energetic, precum şi răspunsuri la cele mai frecvente întrebări adresate Agenţiei. La prima etapă, Ghidul consumatorului va fi plasat pe pagina de Internet a ANRE (www.anre.md), iar ulterior - tipărit şi difuzat beneficiarilor.
În 2006, la autoritatea de reglementare au fost înregistrate 665 de petiţii de la consumatorii de energie electrică, gaze naturale şi energie termică, cu 26 la sută mai puţine decât în 2005. Dintre acestea, 619 (94%) vizează activitatea întreprinderilor din sectorul electroenergetic şi 46 (6%) – din sectorul gaze naturale şi termoenergetică.
Majoritatea semnatarilor a contestat învinuirile de consum fraudulos aduse de furnizori şi mărimea plăţilor stabilite pentru achitarea acestui consum. Multe petiţii conţin pretenţii faţă de calitatea serviciilor, datelor din facturi, condiţiilor incluse în contractele de furnizare a energiei etc. În urma intervenţiilor ANRE, furnizorii au satisfăcut cerinţele expuse în 153 de petiţii (23%) şi au recalculat sumele contestate în 40 de cazuri (22%) din cele 182 reclamate. La 399 de petiţii (60%) au fost date explicaţii şi consultări. Cerinţele înaintate în 46 de petiţii (7%) au fost respinse, fiind calificate drept neîntemeiate.
Potrivit ANRE, în 2006, furnizorii de energie electrică din RM aveau peste 1,227 mil. consumatori, iar furnizorii de gaze naturale – mai bine de 510 mii.