Cei care doresc să-și modifice echipamentul de măsurare a consumului final de energie electrică, trebuie să adreseze o cerere operatorului de sistem la care este racordat. Precizările au fost făcute de către ANRE, în urma deciziei de a introducerea prețurilor diferențiate în funcție de orele de consum pentru energia electrică.
În cazul consumatorilor noncasnici, se va concretiza în primul rând dacă contorul existent poate înregistra consumul pe intervale orare. Dacă da, atunci desigilarea, programarea contorului și sigilarea se vor efectua de specialiștii operatorului de sistem, consumatorul final urmând să suporte costurile legate de executarea lucrărilor respective.
Dacă contorul existent al consumatorului noncasnic nu permite înregistrarea orară, consumatorul respectiv va suporta cheltuielile pentru procurarea, programarea, desigilarea, instalarea și sigilarea contorului nou.
Contoarele cu facturare pe intervale orare pot fi procurate atât la operatorii de sistem, cât și la alți comercianți de echipamente electrotehnice de pe teritoriul Republicii Moldova.
Contoarele trebuie să fie verificate metrologic și incluse în Registrul de stat al mijloacelor de măsurare.
După instalarea contorului, consumatorul urmează să solicite, prin cerere, furnizorului său de energie electrică, modificarea corespunzătoare a contractului de furnizare a energiei electrice.
Potrivit ANRE, decizia privind introducerea prețurilor diferențiate în funcție de orele de consum pentru energia electrică a apărut ca urmare a modificării portofoliilor de contracte ale furnizorilor serviciului universal, care prevăd prețuri diferențiate în funcție de orele de consum. Energia electrică procurată de furnizori în orele nopții este mai ieftină, respectiv prin decizia ANRE s-a oferit și consumatorilor finali posibilitatea de a beneficia de reduceri de preț la energia electrică în orele nocturne, precizează sursa.
Respectiv, totalul lunar de energie consumat se va separa în două părți: energia consumată în orele 7:00 - 23:00 (energia mai scumpă), și cea consumată în intervalul 23:00 - 7:00 (energia ieftină).
Decizia va intra în vigoare pe 20 ianuarie.