ANRE a atenţionat conducerea RED Union Fenosa asupra unor lacune în activitatea companiei

Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a atenţionat conducerea ÎCS RED Union Fenosa SA asupra lacunelor în activitatea economico – financiară a companiei şi a obligat-o să ia măsuri concrete pentru lichidarea acestora, transmite Info-Prim Neo. Decizia a fost luată ca rezultat al monitorizării activităţii economico – financiare a întreprinderilor de distribuţie ale companiei Union Fenosa în Moldova, în anii 2000 – 2006, se menţionează într-un comunicat de presă al ANRE. Anatol Saracuţa, şeful Direcţiei audit a ANRE, a relatat că membrii comisiei au depistat unele abateri de la actele normative în vigoare şi o serie de încălcări la compartimentele consumuri şi cheltuieli, achiziţii de bunuri şi servicii. Astfel, s-a constatat că în perioada 2000 –2006 întreprinderile de distribuţie ale companiei au făcut cheltuieli în exces, care, în opinia ANRE, nu pot fi calificate drept strict necesare şi de aceea nu au fost incluse în tariful de livrare a energiei electrice. Saracuţa a menţionat că din cauza acestor cheltuieli în prezent compania are probleme serioase cu finanţarea proiectelor pentru reconstrucţia, renovarea şi extinderea reţelelor de distribuţie. ANRE a obligat conducerea companiei RED Union Fenosa să elaboreze, în termen de o lună, un plan de măsuri pentru înlăturarea deficienţelor depistate şi să informeze trimestrial Agenţia despre mersul îndeplinirii acestuia. Potrivit deciziei ANRE, conducerea companiei urmează, în particular, să opereze modificări în evidenţa contabilă în conformitate cu normele în vigoare, să organizeze licitaţiile de procurare a bunurilor şi serviciilor în baza unui cadru normativ modificat, care să conţină criterii unice de desemnare a câştigătorilor licitaţiilor şi de luare a deciziilor privind procurarea bunurilor. În prezent ANRE finalizează monitorizarea activităţii economico – financiare a ÎS „Moldelectrica”, după care urmează să efectueze această lucrare la alte întreprinderi din sectorul energetic. Potrivit legislaţiei în vigoare, ANRE supraveghează activitatea comercială a participanţilor la piaţa energiei electrice şi controlează respectarea de către aceştia a condiţiilor de activitate stipulate în licenţele pe care le deţin.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.