ANRCETI şi Consiliul Concurenţei au încheiat un acord de colaborare

(Comunicat de presă)

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) şi Consiliul Concurenţei au încheiat astăzi, 18 iulie, un acord de colaborare care stabileşte cadrul de cooperare între cele două instituţii în vederea îndeplinirii atribuţiilor conferite de lege părţilor şi sporirii eficienţei acţiunilor lor, corelate obiectivelor specifice urmărite de fiecare parte potrivit legii. Documentul a fost semnat, în finalul unei întâlniri ai reprezentanţilor celor două instituţii, de către directorul ANRCETI, Grigore Varaniţa, şi preşedintele Consiliului Concurenţei, Viorica Cărare.

La reuniune responsabili din cadrul ANRCETI şi Consiliului Concurenţei au discutat aspecte legate de cadrul actual de cooperare între cele două instituţii, de modalităţile de intensificare a relaţiilor de colaborare şi de utilizare a instrumentelor de cooperare prevăzute în acordul semnat de părţi.

Grigore Varaniţa a declarat că ANRCETI este interesată în consolidarea relaţiilor de cooperare  cu autoritatea pentru protecţia concurenţei şi mizează mult pe sprijinul acesteia în promovarea actelor de reglementare stimulatorii pentru dezvoltarea pieţei de comunicaţii electronice şi asigurarea concurenţei loiale pe această piaţă. Am convingerea că eficientizarea comunicării şi a schimbului de informaţii între părţi, desfăşurarea consultărilor reciproce asupra problemelor de interes comun vor fi de un real folos pentru ambele instituţii, a subliniat directorul ANRCETI.  

La rândul său, preşedintele Consiliului Concurenţei, Viorica Cărare, şi-a exprimat încrederea că   acordul semnat astăzi va impulsiona relaţiile de colaborare cu ANRCETI, relaţii care în ultimii ani au cunoscut o dezvoltare continuă. Ea a menţionat importanţa conlucrării eficiente între cele două instituţii în scopul prevenirii şi descurajării practicilor anticoncurenţiale pe piaţa de comunicaţii electronice.

Scopul principal al acordului de colaborare între ANRCETI şi Consiliul Concurenţei constă în stimularea activităţilor de cooperare privind asigurarea aplicării eficiente a legislaţiei din domeniul concurenţei în vederea prevenirii şi descurajării practicilor anticoncurenţiale care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei.  Acordul  prevede promovarea schimbului de informaţii şi documente de specialitate între părţi, colaborarea la efectuarea studiilor şi analizelor de piaţă, desfăşurarea consultărilor reciproce asupra problemelor curente apărute în legătură cu punerea în aplicare a legislaţiei din domeniile de competenţă a celor două instituţii.

Conform legislaţiei în vigoare, Consiliul Concurenţei este o autoritate publică autonomă, responsabilă faţă de Parlament, ce asigură  aplicarea şi respectarea legislaţiei din domeniul concurenţei, ajutorului de stat şi publicităţii în limitele competenţei sale. Colaborarea dintre Consiliul Concurenţei şi alte autorităţi de reglementare, inclusiv ANRCETI, se efectuează conform delimitării de funcţii şi atribuţii date prin lege pe baza următorului principiu: organele de reglementare acţionează ex ante (anterior) în sectorul reglementat, iar Consiliul Concurenţei acţionează ex post (ulterior) pentru asigurarea concurenţei, aplicând legislaţia concurenţială asupra tuturor relaţiilor din economia naţională ce cad sub incidenţa Legii concurenţei.
 

 Serviciul de informare şi comunicare cu mass – media al ANRCETI

                                           18 iulie 2014

tel. 022 251 306, 079422244

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.