Cancelarul Angela Merkel a dat de înţeles foarte bine unde este locul moldovenilor, şi anume în cadrul iniţiativei Parteneriatului Estic. Dacă Moldova se va mişca bine în direcţia realizării a ceea ce are pe agenda sa legat de Acord de Asociere cu UE, atunci probabil pot apărea anumite perspective şi de integrare în Uniunea Europeană. O declaraţie în acest sens a făcut pentru Info-Prim Neo analistul politic Ion Tăbârţă. Potrivit lui Tăbârţă, Germania are anumite interese legate de Parteneriatul Estic, pe care la sigur UE nu l-a lansat pentru a suferi eşec. „UE vrea stabilitate la hotarele sale, iar Parteneriatul Estic se doreşte a fi un program de stabilitate. În plus, prin această vizită cancelarul german încearcă să tatoneze terenul geopolitic pentru că are anumite intenţii în această parte a Europei, ar putea să-şi ia anumite resurse de aici şi să-şi dezvolte economia”, afirmă Ion Tăbârţă. Analistul susţine că prin această vizită i s-a transmis un mesaj clar Republicii Moldova să continue reformele. În continuare se va pune accentul pe dialogul economic moldo-german, iar dacă va avea loc un dialog fructuos în acest sens, atunci Germania se va implica şi politic în procesele în care figurează Republica Moldova. Un alt comentator politic, Oazu Nantoi, este de părere că vizita cancelarului german se datorează faptului că Uniunea Europeană urmăreşte să aibă un exemplu pozitiv în cadrul Parteneriatului Estic şi că Moldova se înscrie în această necesitatea a UE. Angela Merkel s-a aflat în Republica Moldova în a doua parte a zilei de 22 august, la invitaţia premierului Vlad Filat.