Angajații organelor de probațiune vor avea sărbătoarea lor profesională

Pe 12 ianuarie va fi marcată Ziua profesională a angajaților organelor de probațiune, instituită printr-o decizie aprobată astăzi de Guvern, transmite IPN.

Ministrul justiției, Vladimir Cebotari, a menționat că instituției probațiunii îi revine un rol decisiv în reforma sistemului de justiție. Scopul probațiunii constă în controlul persoanelor aflate în conflict cu legea penală, resocializarea acestora, consilierea persoanelor eliberate din locurile de detenție și preîntâmpinarea comiterii de noi infracțiuni.

„Angajații probațiunii fac o muncă dificilă, ei se expun în permanență unor riscuri în procesul de exercitare a obligațiilor profesionale, intrând în contact cu persoane care pot avea un comportament agresiv” , a menționat ministrul.

În 2016 la evidență se aflau peste 10 mii de subiecți ai probațiunii, iar în penitenciare – peste opt mii de deținuți. Aceste cifre fac dovada că și justiția din Moldova pune accentul pe pedepsele neprivative de libertate.

Ministrul justiției a subliniat că instituirea sărbătorii profesionale a angajaților  organelor de probațiune va însemna recunoștință față de activitatea lor.

 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.