Angajații MAI cu statut special vor primi compensații pentru închirierea locuințelor

Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne vor primi compensații bănești pentru închirierea sau subînchirierea spațiului locativ. Cabinetul de Miniștri a avizat la ședința din 28 iunie un regulament în acest sens, transmite IPN.

Beneficiarii sunt funcționarii care nu sunt asigurați cu spațiu locativ, inclusiv cămin, la locul de muncă și care au locul permanent de trai situat la o distanță de peste 30 km de la locul de muncă. Suma compensației va acoperi costul chiriei locuinței, prevăzut în contractul de închiriere, însă nu va putea depăși salariul de funcție al angajaților. Dacă soțul și soția sunt funcționari publici cu statut special în cadrul MAI, ambii vor beneficia de compensații pentru chiria spațiului locativ.

MAI a inițiat până acum trei parteneriate publice-private în acest sens. Este preconizat faptul că în luna septembrie să fie finalizate circa 300 de apartamente și să fie înmânate cheile angajaților MAI. Necesitățile ministerului pentru municipiul Chișinău sunt de circa o mie de apartamente. Este estimat ca acest necesar să fie acoperit în următorii doi ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.