Angajat în serviciul public cu diplomă falsă

Primăria capitalei va expedia Procuraturii actele şefului adjunct al Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport, Gheorghe Suceveanu, care a prezentat la angajare o diplomă falsă de absolvire a unei instituţii de învăţământ superior. Primarul Dorin Chirtoacă a declarat, luni, în şedinţa operativă de la Primărie că, încă acum un an, i-ar fi sugerat lui Gheorghe Suceveanu să recunoască din proprie iniţiativă acest lucru. Instituţia pe care Gheorghe Suceveanu declară că a absolvit-o habar nu are de asemenea studenţi, a menţionat primarul. „Nu am nimic împotrivă ca cineva să aibă sau să nu aibă studii, dar sunt nişte rigori cerute de lege în ceea ce priveşte ocuparea unor funcţii”, declarat Dorin Chirtoacă, citat de Info-Prim Neo. Funcţia lui Gheorghe Suceveanu este strâns legată de desfăşurarea licitaţiilor pentru instituţiile de învăţământ şi efectuarea de lucrări de reparaţie în acestea. Dorin Chirtoacă le-a recomandat altor funcţionari, dacă sunt în aceeaşi situaţie, să recunoască acest lucru până ca Primăria să facă demersuri şi să obţină răspunsuri de la instituţiile de învăţământ.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.