Angajat BNM, fost administrator special la Unibank, reținut

Un angajat al Băncii Naționale a Moldovei, care în 2015 a fost numit administrator special al Unibank, a fost reținut. Potrivit procurorilor, există bănuielii rezonabile că acesta ar fi comis abuz de serviciu în interesul unui grup criminal, transmite IPN.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, de comun cu Serviciul de Informații și Securitate, desfășoară acțiuni de investigare în dosarul „frauda bancară”. Și anume, pe segmentul eliberării a peste cinci milioane de euro din contul garanțiilor bancare din 2015, în cadrul administrării speciale a Unibank.

În acest scop, marți, 22 iunie, au avut loc percheziții la domiciliul și în biroul de serviciu al angajatului BNM. Urmare a perchezițiilor au fost ridicate telefoane mobile, suporturi electronice și înscrisuri.

Potrivit legii, infracțiunea de care figurantul este bănuit se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 ani şi 15 ani.


Actualizare /14:58/ Într-o reacție la informația publicată, Banca Națională a Moldovei precizează că „acțiunile de astăzi ale procurorilor nu sunt bazate pe o decizie definitivă ce ar putea confirma că faptele invocate sunt veridice”. „Astfel, în lipsa unei decizii finale este prematur de a trage concluzii și de a neglija respectarea principiului prezumției nevinovăției”, notează BNM.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.