Angajat al MAI, reţinut pentru abuz de serviciu

Un angajat al Ministerului Afacerilor Interne a fost reţinut fiind bănuit de abuz de serviciu şi determinarea la prezentarea de declaraţii mincinoase. Potrivit unui comunicat de presă al Centrului Naţional Anticorupţie, bărbatul, având statut de inculpat în cadrul unei cauze penale aflate pe rol în instanţa de judecată, ar fi transmis părţii vătămate 5 mii de dolari şi l-ar fi constrâns să facă declaraţii false care l-ar favoriza, transmite IPN.

Omul legii a fost reţinut în sala de judecată unde era examinată cauza în fond. Bănuitul a fost reţinut pentru 72 de ore.  În privinţa acestuia urmează să fie decisă aplicarea măsurii preventive.

Dacă va fi găsit vinovat, omul legii riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani sau amendă în mărime de până la 2 mii de unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 10 ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.