Angajările pe criterii politice – mărul discordiei între opoziție și guvernare

O încercare de a pune în funcții cu salarii fabuloase persoane apropiate PAS. Astfel califică opoziția parlamentară inițiativa legislativă prin care se dorește responsabilizarea șefilor instituțiilor aflate sub control parlamentar. Potrivit reprezentanților opoziției, dacă managementul acestor instituții s-a dovedit a fi defectuos, lichidarea lor ar fi mai indicată, decât înlocuirea actualilor șefi cu persoane obediente PAS. De cealaltă parte, reprezentanții puterii spun că actuala componență CEC este modelul pe care guvernarea ar vrea să-l aplice în fiecare instituție, notează IPN.

Reprezentanții opoziției spun că legea care le permite comisiilor permanente să evalueze activitatea șefilor instituțiilor aflate sub control parlamentar și, ulterior, să propună demiterea acestora, este o răfuială politică. Potrivit reprezentanților PSRM, miza acestei legi este de a-i permite partidului de la guvernare să-și promoveze persoane apropiate în funcții cu salarii mari.  


„Dacă există probleme cu aceste instituții, ar fi mai bine ca ele să fie lichidate. Împuternicirile pe care le au aceste instituții, de exemplu ANRE, ar putea fi transferate ministerului Economiei. Prin această lege doar se dorește curățarea tărâmului pentru a mai angaja în funcții pe cineva care a rămas în afara bărcii. Poate a mai rămas vreo verișoară, mătușă, neamuri, familia e mare și trebuie angajați toți la salarii bune. Acum se dorește înlăturarea oamenilor pe criteriul politic. Indiferent de faptul că este omul competent, are studii sau nu în domeniul dat, dacă nu este cu fundiță galbenă – este demis”, a spus deputatul blocului PCRM-PSRM, Grigore Novac în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune.

În replică, reprezentanții puterii spun că noua lege îi va permite Parlamentului să ia atitudine atunci când instituțiile regulatorii acționează contrar intereselor cetățenilor. Deputata PAS Olesea Stamate spune că majoritatea parlamentară își dorește ca toate instituțiile aflate sub control parlamentar să fie create după modelul actualei componențe CEC.

„Eu nu cred că cineva are vreo pretenție la oamenii pe care i-am numit la CEC, noi i-am selectat exclusiv în baza profesionalismului. Luați CV-urile lor, toți au competențe în materie electorală, fie a lucrat la CEC, fie la CICDE, fie este expert din societatea civilă, cum este reprezentantul Promo-Lex. Are cineva vreo obiecție la acești oameni că ar fi verișoară sau cumetră? Acesta este modelul pe care vrem să-l urmăm și în celelalte instituții. Oameni profesioniști și integri care vin să facă ordine în aceste instituții”, a spus deputatul PAS, Olesea Stamate.  

Sub incidența inițiativei ce vizează responsabilizarea conducerii instituțiilor aflate sub control parlamentar cad șefii Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Consiliului Concurenței, Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor, Consiliului Audiovizualului și Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE