Angajamente pentru 2018 ale fundației de binefacere conduse de prima doamnă

„Fundația de Binefacere ,,Din Suflet” a primei doamne va continua să ajute și pe parcursul acestui an tinerele talente, familiile cu mulți copii și persoanele în etate. În cadrul unui briefing de presă organizat joi, 25 ianuarie, Rita Manole, membră a Consiliului Fundației, a anunțat că pe parcursul anului curent vor fi ajutate peste 500 de grădinițe din țară și vor fi construite încă 100 de complexe sportive, transmite IPN.

Pentru a beneficia de suport în cadrul programului național destinat grădinițelor din țară, administrația instituției sau un grup de inițiativă al părinților trebuie să trimită o solicitare la adresa fundației. Solicitarea trebuie să fie aprobată de către autoritatea publică locală și în ea trebuie să fie indicate problemele cu care se confruntă grădinița și pentru care este necesară intervenția.

În cazul complexelor sportive, este necesară decizia consiliului local și argumentarea necesității construcției complexului sportiv pentru localitate.

Rita Manole a precizat că pe parcursul anului curent vor continua și acțiunile inițiate an trecut. Va fi extinsă asistența pentru diferite categorii de persoane. Fundația își propune, de asemenea, să ofere circa zece mii de ghiozdane copiilor din familii social-vulnerabile, familii monoparentale, dat fiind numărul mare de adresări parvenite în acest sens. Ajutoare vor fi oferite și copiilor cu deficiențe de auz și vârstnicilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.